Maramureșeni, într-un autocar cu unelte furate din Franța

0
66

În seara zilei de luni, 18 septembrie, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, s-au prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră pe sensul de intrare în România, trei cetățeni români, unul din Constanța și doi din Maramureș, călătorind într-un autocar înmatriculat în România, care se întorcea din Franța.
Cu ocazia controlului efectuat de către polițiștii de frontieră, în bagajele constănțeanului (în vârstă de 35 de ani) au fost descoperite mai multe unelte folosite în construcții (șurubelnițe electrice, flexuri, un rotopercutor, acumulatori și stație de încărcare), a căror valoare a fost estimată la 11.700 lei.
Bărbatului i-au fost solicitate documente justificative pentru bunurile aflate în bagaje, dat fiind că anterior, la sediul instituției, a fost primit un apel telefonic din partea unui alt cetățean român aflat în Franța și care a reclamat faptul că i-au dispărut din depozitul societății pe care o administrează mai multe unelte.
Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar constănțeanul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.