Pe măsură ce obiceiurile consumatorilor privind cumpărăturile se schimbă și cota de piață globală a comerțului electronic crește, metodele de plată online se diversifică și se transformă în permanență.
Pentru cei ce dețin și dezvoltă afaceri online, cunoașterea celor mai populare metode de plată pentru comerțul electronic îi va ajuta să se alinieze la preferințele cumpărătorilor și să implementeze la timp noile forme de plată.
În momentul de față, tehnologia a evoluat atât de mult, încât tranzacțiile online au devenit extrem de banale și la îndemâna oricui. Clienții de astăzi se așteaptă să facă achiziții folosind o serie de metode, inclusiv plăți cu carduri de credit și de debit, portofele electronice și alte variante. Acest lucru pune presiune pe cei ce dețin afaceri online, determinându-i să implementeze cât mai multe metode de plată.
Conform unui studiu din 2022, cumpărătorii de astăzi plătesc pentru bunuri și servicii folosind 8 tipuri principale de metode plată. Mai jos aveți descrise cele mai populare metode de plată, cu avantaje și dezavantaje specifice.
Cardul de credit / debit
Plățile cu cardul de credit și debit sunt cele mai populare. Astăzi putem avea carduri Visa, Mastercard, American Express și Discover, care pot fi atașate unor conturi bancare. Cardul de debit este acela cu care plătiți, folosind banii din contul propriu. Folosind cardul de credit, practic împrumutați suma de bani de la bancă și o restituiți ulterior, în conformitate cu contractul de credit.
Folosirea cardului de credit / debit vine la pachet cu avantaje și dezavantaje. În majoritatea cazurilor, tranzacțiile se fac instant și astfel puteți să vă bucurați de bunurile achiziționate imediat ce le-ați plătit.
Ca dezavantaj, vorbim aici de comisioane. În timp ce cardurile de debit vin, de cele mai multe ori, cu comisioane de tranzacționare de 0 sau sub 1%, la cardurile de credit pot exista comisioane chiar și de 3-4% din suma tranzacționată.
Cardurile de debit sunt folosite frecvent și pe piața jocurilor de cazino online. La depunere, tranzacțiile se fac instant. La retragere, din cauza unor verificări suplimentare, tranzacția poate fi efectuată instant, dar și în câteva ore sau chiar zile. Totuși, jucătorii nu mai trebuie astfel să alerge pe la bănci sau alte ghișee pentru a retrage banii. De remarcat faptul că sunt și cazinouri precum NetBet (primul operator licențiat în România – Jucați Responsabil!) la care amatorii de blackjack, ruletă, sloturi sau alte jocuri de noroc online pot depune bani online chiar și fără să utilizeze un card bancar – prin agențiile Smith & Smith sau PaySafe Card.
Cumperi acum, plătești mai târziu
Metoda de plată Buy Now, Pay Later (BNPL) reprezintă un împrumut pe termen scurt pe care compania îl oferă unui client pentru ca acesta să poată achiziționa mărfuri pe credit, dar fără card de credit. Metoda BNPL este deosebit de popular pentru cumpărăturile online, iar unii comercianți fizici o acceptă acum și în magazine. Un exemplu relevant este eMAG, care acceptă plata la 30 de zile sau în rate fixe.
Metoda BNPL vine la pachet cu unele avantaje și dezavantaje pentru cumpărător. Evident, cumpărătorul poate achiziționa un produs fără a bloca instant suma de bani, urmând să plătească mai târziu, în conformitate cu contractul aferent. Evident, trebuie să respecte termenul de rambursare, pentru a nu primi penalizări (care nu sunt deloc mici). Serviciile de tip BNPL nu percep comision la cumpărător, dar pot impune comerciantului un comision ce variază între 2% și 8%.
Transferul bancar
O altă modalitate de plată extrem de utilizată la tranzacții online este transferul bancar. Practic, prin transfer bancar, banii sunt mutați din contul cumpărătorului în contul comerciantului. De regulă această metodă de plată este folosită la achiziții foarte mari, dar și la cumpărare de bilete de avion, vacanțe etc. Depinde foarte mult de comerciant, dar și de produsul / serviciul tranzacționat.
Avantajul unui transfer bancar este acela că este extrem de sigur. Deși vin cu o taxă unică atât pentru expeditor, cât și pentru destinatar, transferurile bancare nu implică un comision bazat pe procente, așa cum s-ar întâmpla într-o tranzacție BNPL sau cu un card de credit.
Principalul dezavantaj al transferului bancar ține de durata tranzacției, care poate fi semnificativă (una sau mai multe zile). Din acest motiv, transferurile bancare sunt impracticabile pentru majoritatea achizițiilor de zi cu zi pentru că tranzacțiile nu sunt confirmate instant.