• urmează cel de pe Lăpuş
Avansează lucrările la sistemul de colectare a deșeurilor plutitoare de pe râul Someș. Acestea sunt realizate în proporție de circa 40%, anunţă Apele Române Someş-Tisa. Un asemenea sistem urmează a se construi şi pe râul Lăpuş în dreptul satului Mocira.
Secțiunea este amplasată pe râul Someș, în localitatea Odoreu, județul Satu Mare. Deșeurile plutitoare vor fi colectate de pe suprafața apei cu ajutorul unor pontoane plutitoare. Elemente constructive ale obiectivului sunt formate din: drum de acces din piatră spartă și balast; platformă din piatră spartă; două cuve pentru stocarea plutitorilor până la îndepărtarea acestora cu ajutorul utilajelor; ponton plutitor și sistem de ancorare; container pentru depozitarea deșeurilor plutitoare; buldoexcavator cu graifer. Investiția face parte dintr-un demers amplu, prin care Administrația Bazinală de Apă Someș-Tisa vizează amplasarea a patru sisteme de colectare a deșeurilor plutitoare de pe râuri, care sunt proiecte-pilot și vor fi realizate în două etape. În momentul actual, sunt realizate lucrările la cele două secțiuni din prima etapă, pe Someș, în localitatea Odoreu, județul Satu Mare și pe Someșul Mare, la Beclean, județul Bistrița-Năsăud. Etapa a doua vizează secțiunile situate pe râul Lăpuș, în zona satului Mocira, comuna Recea, județul Maramureș și pe râul Someșul Mare, în localitatea Mica, județul Cluj.
Nu se poate pune si in aval de defileul lapusului? ca se ineaca rezervatia in gunoaie…