Podul de la Ulmeni, tranzitat de peste un milion de autovehicule!

4
1446

A trecut un an de când s-a dat în folosință noul pod peste râul Someș de la Ulmeni. Se pare că acesta și-a demonstrat deja utilitatea, mulți șoferi alegând această rută.
Podul este extrem de necesar șoferilor din zonă care vor să ajungă de cealaltă parte a râului. Până la inaugurarea construcției, singurele variante erau bacul sau un ocol câteva zeci de kilometri, pe la vechiul pod de la Ardusat.
Acum situația s-a schimbat, deși cei mai mulți erau sceptici cu privire la finalizarea lucrărilor.
“De 1 an, peste un milion de mașini au trecut peste «Podul lui Morar»! Visul nostru, în special al locuitorilor din Ulmeni și localitățile limitrofe, s-a împlinit în urmă cu un an, atunci când, în prezența tuturor celor care au venit să se bucure alături de noi, am inaugurat podul peste Someș de la Ulmeni. A fost o zi istorică pentru că am atins un deziderat pe care mulți îl credeau nerealizabil. Eu, însă, am crezut în această reușită și nu am abandonat nicio clipă proiectul meu. Am crezut, am luptat, am insistat și am reușit! Astăzi, miile de oameni care foloseau bacul pentru a trece Someșul fac asta peste un pod cu care ne mândrim! Zilnic, peste podul de la Ulmeni trec 3.000 – 4.000 de mașini și numărul lor pare să crească continuu” – a spus primarul Lucian Morar.

4 COMENTARII

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.