Unde sunt cele mai multe alocaţii de susţinere a familiei în Maramureş?

0
80

Alocaţiile pentru susţinerea familiei plătite în luna august 2023 au totalizat 25,81 milioane lei, suma medie pe beneficiar fiind de 209,26 lei, potrivit datelor centralizate de Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială. În Maramureş s-au plătit 3.126 de astfel de alocaţii, în cuantum de 671.073 lei.
Poienile de sub Munte este localitatea din Maramureş unde se plătesc cele mai multe alocaţii de susţinere a familiei, respectiv 397. Urmează Ulmeni cu 189 de astfel de ajutoare financiare. În Borşa sunt 142 de beneficiari ai alocaţiei de susţinere a familiei, în Repedea – 137, Sighetu Marmaţiei – 135, Baia Mare – 132, Coroieni – 130, Satulung – 129 şi Bistra – 115. La polul opus sunt comunele Groşi, Cupşeni şi Ardusat unde nu este plătită nicio alocaţie de susţinere a familiei, în timp ce câte un beneficiar există în Vadu Izei şi Coaş, iar câte doi beneficiari în Vima Mică, Ariniş şi Giuleşti.
Alocaţia pentru susţinerea familiei se adresează familiilor ce au în îngrijire copii şi realizează venituri mai mici decât pragul stabilit de lege.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.