Proiectul de reabilitare a căminului de bătrâni din Baia Sprie a schimbat în totalitate aspectul instituţiei. Acum vârstnicii se bucură de condiţii mult mai bune pentru a-şi trăi în linişte anii bătrâneţii.
”Cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice i-am vizitat pe bătrânii noștri de la cămin. Mă bucur enorm să-i văd locuind în condiții mult mai bune față de ceea ce aveau înainte. Sunt fericiți, liniștiți și ocrotiți în această perioadă mai puțin ușoară din viața lor. Implementarea proiectului de renovare de către Primăria Baia Sprie a adus zâmbetul pe chipul lor. Ne mulțumesc cu bucurie pentru ceea ce s-a realizat. A fost un efort comun, al constructorului care a lucrat cu spor, al echipei de implementare din primărie, precum și al conducerii căminului. Mulțumită proiectului și fondurilor pe care le-am atras, am reușit să renovăm spațiile interioare (saloane, băi, spații administrative, holuri), am schimbat acoperișul și tot ceea ce ținea de rețele de utilități. Mai există lucrări complementare care datorită bunei colaborări cu administrația căminului vor fi realizate pentru a încheia toată investiția, iar la final vom avea unul dintre cele mai frumoase cămine pentru persoane vârstnice din județ” – a precizat Sebastian Alin Bîrda, primarul din Baia Sprie.