Runda a șaptea este una cât se poate de dificilă pentru echipele din Maramureș participante în Liga 3. Azi, începând cu ora 15, CS Minaur și CSM Sighet joacă în deplasare la primele clasate.
Băimărenii întâlnesc SCM Zalău, liderul Seriei 10, echipă cu punctaj maxim și principala favorită la câștigarea seriei. Minaur are, în schimb, un parcurs dezastruos, doar o victorie și o remiză, după șase runde “galben-albaștrii” trezindu-se pe penultimul loc. În etapa precedentă, sălăjenii au învins la Sănătatea Cluj (2-1), iar maramureșenii au fost umiliți acasă de Minerul Ocna Dej (0-4).
CSM Sighetu Marmației evoluează tot azi, la Lotus Băile Felix, adversar clasat pe locul 3. Gruparea de peste Deal nu vine după un meci cu final fericit, sighetenii cedând toate punctele în disputa de acasă cu ultima clasată Crișul Sântandrei (1-2). Însă și cu acest eșec, CSM nu s-a îndepărtat prea mult de zona de play-off, dar pentru a reveni acolo are nevoie de o victorie la Lotus. Oricum se anunță o confruntare echilibrată, în special pentru oaspeți, gazdele venind după o serie de cinci meciuri fără înfrângere, singurul pas greșit fiind cel din etapa inaugurală, 0-2 împotriva liderului.
Program etapa 7
• Vineri, 6 octombrie, ora 15: Lotus Băile Felix – CSM Sighetu Marmației; Minerul Ocna Dej – Olimpia MCMXXI Satu Mare; SCM Zalău – CS Minaur Baia Mare.
• Sâmbătă, 7 octombrie, ora 15: CSM Victoria Carei – CSM Olimpia Satu Mare; Crișul Sântandrei – Sănătatea Cluj-Napoca.