Cristian Niculescu-Țâgârlaș: “Consider ca fiind inechitabil și injust să nu oferim persoanei cu handicap accentuat și familiei sau reprezentantului legal al adultului, dreptul de a beneficia de scutirea de la plata chiriei, fapt prevăzut de art. 20 alin. 4 din legea 448/2006”
Un grup de parlamentari PNL a propus, printr-o inițiativă legislativă depusă la Parlament, ca familiile sau reprezentanții legali ai minorilor și adulților cu handicap accentuat să beneficieze de scutire de la plata chiriei pentru suprafețele locative primite de la stat sau de la unitățile administrativ-teritoriale, un proiect care completează art. 20 a legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Conform inițiatorilor, potrivit art. 20 din legea în vigoare, de această facilitate beneficiază doar persoanele cu handicap grav și familiile acestora, dar și persoanele cu handicap accentuat, nu și familiile și reprezentanții legali ai acestora.
Conform evaluării persoanelor cu grade de handicap accentuat (indiferent de tipul acestuia) persoana în cauză nu poate desfășura activități complexe, necesitând asistența unei alte persoane în activitățile din viața de zi cu zi, fiind imposibil pentru persoana adultă să aibă un trai decent, iar în cazul unui minor, creșterea și școlarizarea acestuia impun costuri ridicate, astfel că reprezentanții legali ai persoanelor din cele două categorii întâmpină probleme sociale și de ordin pecuniar care le influențează calitatea vieții.
Datorită stării de fapt existente, generate de anumite lacune legislative, sunt situații în care reprezentanți legali ai persoanelor cu handicap accentuat adulți sau minori, nu pot fi scutiți de la plata chiriilor pentru suprafețele locative cu destinație de locuințe deținute de stat sau de unitățile administrativ-teritoriale, spații aflate în folosința acestora.
În acest context și datorită faptului că diferențele dintre gradele de handicap accentuat și grav sunt mici, persoanele cu handicap accentuat (adulți și minori) având nevoie de ajutorul permanent al reprezentanților legali care să le asigure desfășurarea activităților necesare unui trai, trebuie intervenit pentru normalizarea acestor situații.
Proiectul va fi dezbătut mai întâi de Senat, Camera Deputaților fiind for decizional.