În cadrul proiectului Municipiului Baia Mare ”Promovarea antreprenoriatului social în SDL/ ZUM”, finanțat de Uniunea Europeană, a avut loc acțiunea “Yoga pentru trup și minte!”, susținută de Dana Lucăcel.
Băimăreanca Dana Lucăcel, unul dintre cei mai renumiți instructori de specialitate, a fost alături de beneficiarii proiectului pentru a-i iniția în practicarea mișcărilor de yoga/ pilates.
Cei prezenți au beneficiat de tehnici concepute pentru corectarea posturii, tonifierea musculaturii abdominale, tehnici de oxigenare prin respirații corect efectuate, stabilirea armoniei între trup și minte.
“Aceste tipuri de acțiuni sunt foarte importante a fi implementate în percepția unui stil de viața sănătos întrucât foarte multe patologii pot fi prevenite prin activitate fizică adaptată diferitelor nevoi ale beneficiarilor. Mă bucur că am putut contribui la popularizarea activității fizice în rândul persoanelor care nu sunt familiarizate cu astfel de practici”, a precizat Dana Lucăcel, instructor sportiv.
Beneficiarii au apreciat această acțiune, dorind permanentizarea ei. Proiectul este implementat de Municipiul Baia Mare. Informații furnizate de Simona Ciorpan, expert egalitate de șanse.