Pictura din biserica Cetățele, binecuvântată de Preasfințitul Vasile

0
91

Preasfințitul Vasile Bizău, episcopul greco-catolic de Maramureș, s-a aflat sâmbătă, 14 octombrie, în parohia „Cuvioasa Paraschiva” din Cetățele, unde a celebrat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie cu ocazia hramului bisericii, precum și rânduiala de binecuvântare a picturii realizate în interiorul bisericii.
„Astăzi, la 25 de ani distanță de la prima sfințire de pe Măgură, încheiem, cum spunea și Preasfinția Sa Vasile, un parcurs. Este vorba de un sfert de veac, o generație care a construit mult pornind de la nimic”, a afirmat la finalul celebrării părintele paroh Augustin Butica.
Părintele a mulțumit părintelui Cozmuța, predecesorul său în parohie, și mons. Etienne Brocard din Roma, care, în urmă cu 16 ani, a mijlocit moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur, așezate în masa Sfântului Altar.
Diplomă de recunoștință și mulțumire a fost acordată de către Episcopia greco-catolică de Maramureș familiei Poduț Ioan și Mariana, care a donat terenul pe care este construită biserica parohială.
O diplomă de merit bisericesc, care exprimă gratitudinea, s-a acordat părintelui Augustin Butica și Consiliului Parohial al parohiei „Cuvioasa Paraschiva” din Cetățele, în semn de recunoștință pentru contribuția adusă la edificarea și înfrumusețarea lăcașului de cult.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.