Puncte pierdute nemeritat

0
282

CS Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea 33-34 (21-19)

Frustrare este cuvântul care predomină în tabăra băimăreană după deznodământul din etapa 8 a Ligii Florilor. CS Minaur a pierdut, nemeritat, sâmbătă seara, meciul din Sala Polivalenta ”Lascăr Pană” cu SCM Râmnicu Vâlcea, scor 33-34 (21-19), după ce fetele antrenate de Andrei Popescu au avut inițiativa timp de 50 de minute.

Venită în nordul țării cu doar 13 jucătoare, dintre care trei portari, echipa de pe locul secund a avut un debut de meci perfect – 1-5 (min. 5). Handbalistele noastre au revenit excelent în următoarele cinci minute și au egalat, după care au preluat controlul total, conducând și la diferență de șase lungimi – 18-12 (23), ecart redus până la jumătatea disputei – 21-19. Prestația excelentă din prima parte este confirmată și în partea secundă, însă parțial, chiar dacă Minaur a deținut, în multe momente, avantaj de 3-4 goluri. Cădem nepermis în ultimele minute ale jocului, Vâlcea simte oportunitatea de a reveni și o face, în primă fază, prin restabilirea egalității, iar în minutul 59 și 26 de secunde înscrie golul de trei puncte, nemeritate și nesperate. Ne-a aparținut ultimul atac, dar nu am găsit breșa de a cuceri măcar un punct și partida s-a încheiat cu 33-34.

  • Sala Polivalentă “Lascăr Pană” din Baia Mare. Spectatori, aproximativ 500. • Arbitri: Alexandru Constantin (București) – Laszlo Gal (Harghita). Observator FRH: Marius Brumaru (Focșani). • Aruncări de la 7m: 2-7 (transformate: 2-5; a ratat Hangman 2). Minute de eliminare: 14-12.
  • CS Minaur Baia Mare: Pandzic (11 intervenții, a apărat și un 7 m), Mihiș (a apărat un 7 m) – Pavlovic 9, Tănasie 7 (2 din 7 m), Spugnini Santome 5, Vujovic 4, Vukajlovic 3, L. Popescu 2, Lundback 2, Terciu 1, Ujkic, Ianăși, Romaniuc, Țîrle, Mițicuș. Nu a jucat: Gomes da Costa. Antrenori: Andrei Popescu, Daniel Apostu.
  • SCM Râmnicu Vâlcea: Roch (11 intervenții), Hosu (o intervenție), Neagu – Hagman 7 (4 din 7 m), Gogîrlă 7 (1 din 7 m), Liepoja 5, Wolik 4, De Jong 4, Necula 3, Florica 2, Băcăoanu 1, Grigore 1, Mușat. Antrenor:Bent Dahl.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.