Polițiștii au întocmit patru dosare penale și continuă cercetările pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice, vizați fiind bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 58 de ani, din Coltău și Baia Mare.
• În localitatea Lăpușel polițiștii au depistat un conducător auto care circula cu viteza de 92 km/h. La volan se afla un bărbat, de 58 de ani, din Baia Mare, care a fost testat cu aparatul etilotest din dotare, rezultatul fiind 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
• Polițiștii au identificat, pe strada Horea și pe B-dul Republicii, doi conducători auto, din Baia Mare, în vârstă de 42 și 53 de ani, aflați la volan, sub influența alcoolului. Rezultatele la testarea cu aparatul etilotest au fost de 0,90 și 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Acestora le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
• În Coltău, polițiștii din Groși au observat o autoutilitară care, la vederea polițiștilor ar fi oprit, iar apoi a efectuat manevra de mers înapoi.
Polițiștii au urmărit autoturismul pe strada Arieșului, cu mijloacele acustice și sonore din dotarea autospecialei, dar șoferul nu a dat curs solicitării, intrând în curtea unui imobil. De pe locul din dreapta al autoutilitarei a coborât un tânăr, de 21 de ani, din Coltău, susținând că nu el se afla la volan, dar pe locul destinat conducătorului auto nu se afla nicio persoană.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
În urma verificărilor, s-a stabilit că nu deține nici permis de conducere.
În continuare, se efectuează cercetări într-un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului.