Lucrătoare de tineret din Baia Mare, la Summitul Tinerilor

0
31

Băimărencele Bianca Borota, vicepreședinte DEIS, și Bea Konyves, președinte DEIS UK, vor susține în cadrul Summitului Tinerilor un atelier în care vor vorbi despre lucrătorul de tineret în context digital.

Discuțiile cu cei prezenți se vor axa pe: informații despre diferite platforme online ce pot fi utilizate pentru conectarea cu tinerii, identificarea și abordarea unor riscuri la care tinerii se pot expune în mediul online, folosirea unor instrumente digitale.
Summitul Tinerilor se va desfășura în 16-17 noiembrie, la Târgu Jiu, Capitala Tineretului din România 2023.
Anul acesta a fost propus conceptul „Abilitate/ Agilitate”, iar pro­gramul va cuprinde: ateliere, conferințe, sesiuni de networking, pastila de lifeskills.
Summitul Tinerilor este cel mai ambițios eveniment de învățare, dezbatere, decizie și celebrare al mișcării de tineret din România și este organizat anual în Capitala Tineretului din România de către Guvernanța programului.
Mai mult, Summitul Tinerilor este susținut de Uniunea Europeană prin Programul Erasmus+, componenta de participare a tinerilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.