Despre talentul și inteligența unui tânăr autor, care avea deja faimă în lumea studenției mele bucureștene, am aflat de la criticul literar Laurențiu Ulici, care avea rădăcini paterne în Maramureș. Apoi, m-am apropiat de opera celui care se ridica în zbor, ca o veritabilă pasăre armeană, pe cerul literaturii române. Și al altor literaturi. Tânărul acela, talentat și inteligent, este acum romancierul, eseistul, poetul, economistul Varujan Vosganian. Mi-a fost dat să citesc, și să scriu, despre unele dintre cărțile lui. Ne-am cunoscut ca oameni și scriitori. Rămân până în ziua de astăzi fascinat de romanul Cartea șoaptelor, tradus în 20 de limbi ale Pământului. Autorul ei a fost nominalizat pentru Premiul Nobel de către Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Scriitorilor din Armenia și Asociația de limbă ebraică din Israel.
Este cartea unei eliberări, despre genocidul din 1915, împotriva armenilor. Despre un popor care are morminte pretutindeni. Apoi mi-am apropiat cărțile de poezie ale lui Varujan, unele lansate în Maramureș. Iar acum mă aflu în fața volumului de versuri „Neîndemânatic de viu”, Editura ART, 2023. Rar mi-a fost dat să citesc o poezie atât de bine lustruită cu sinceritate și extrem de profundă în demersul ei interior. Că te întrebi: ce este poezia? Iar eu spun: este un răspuns revoltat la întrebările simple! În care strigătul vine din surdină. Că poetul Varujan Vosganian își concepe substanța lirică în acest volum în analogie cu pâinea și vinul, așa că rostirea poetică devine o euharistie vindecătoare (I. Cristofor). Poezia lui Varujan din acest volum este un document deopotrivă pedagogic, dar și psaltic (H. Gârbea).
Poemele, în mare parte, sunt un imn închinat Cerului, dar se constituie și într-o carte de învățătură. Trimiterile la Cartea Sfântă sunt polenul risipit cu dărnicie în multe poeme. După ce am ajuns în preajma poeziei lui, mi-am dat seama că el, autorul, a dorit să netezească colțurile acestei lumi cu sentimente alese. Cred că volumul este o împăcare cu sine, folosind neliniștea ca un argument. Am reținut o definiție a poeziei, dată de Varujan: „Poezia este o secreție endocrină a ființei umane, nu e legată strict de receptare. Poezia este în noi înșine. Pe scriitor nu-l poate da nimeni afară. Poezia a câștigat întotdeauna în fața autorităților și politicii”. Și acest volum de poeme se dovedește o meditație profundă asupra condiției umane. De la naștere, la moarte, de la iubire, la melancolie, legătura cu divinitatea și istoria.
De aceea discursul liric se sprijină pe o retorică gravă. Există în acest volum și un mister al marilor întrebări despre viață și moarte. Că vorba autorului „poezia merge întotdeauna cu un pas înaintea noastră. În mod greșit se crede că poezia este creată de om. De fapt, omul este creat de poezie. Că adevărata poezie nu se scrie în fața priveliștilor, ci a zidului. Între mine și zid este nașterea poeziei”. Varujan este un om pragmatic, realist, în general, optimist. Că poetul nu adună averi pe pământ, ci în Cerul poeziei. Da, scria criticul literar Laurențiu Ulici că poezia lui Varujan „este inteligență și abilitate metaforică”. Scrie cu dezinvoltură despre Cerul ocrotitor, dar și despre frumusețea tragică a unei glezne rupte. Miez și crez. Crede că prin poezie s-a păstrat demnitatea ființei umane.
Au fost momente când poezia lui Varujan m-a părăsit, m-a lăsat singur în lanul de secară. Ea și-a văzut de drumul ei. Atunci mi-am dat seama că ceva îmi lipsește. Că ceva foarte magnetic a luat-o pe costișă în sus. Spre Focșani. A mai trecut o vreme, nu prea lungă și m-am reîntâlnit tocmai cu fascinația metaforelor. Așa am învățat frumosul elogiu adus răspântiei de un poet de primă mărime a liricii actuale. Am mai decupat și un sentiment al solitudinii metafizice, dar și o sensibilitate melancolică. Sunt poeme în această carte de o mare forță expresivă. Așa îl redescoperim pe tânărul talentat și inteligent, definit astfel de Laurențiu Ulici. Esteticește, Varujan Vosganian este un spirit ordonat și fără putință de tăgadă, cult, pornind de la acea reprezentare religioasă a poeților de stirpe rară, pentru care poezia nu este un incident, ci este creație profundă.
Pentru poet, cum spuneam, răspântia nu este o nehotărâre, o dilemă, ci tocmai un prilej de decantare a ideilor majore. Că „la fiecare răspântie ceva se desparte de mine/cel ce rămâne de cel care pleacă/cel ce renunță de cel îndărătnic/cel care îl visează pe Dumnezeu/de cel care vrea ca Dumnezeu să-l viseze/uneori, când drumul e drept ca o urmă de bici/mă simt întreg, deci neîmplinit/fără șansa de a greși și de a ierta greșiților noștri”(Elogiul răspântiei). Scriitorul Mircea Ciobanu aprecia, prin anii1990, universul liric al lui Varujan Vosganian: „Poeme umbrite de o statornică revoltă, mâhnire, scrise parcă dinadins pentru a nu fi publicate. Cineva se împotrivea evidențelor, cineva stăruia să creadă că nu zadarnic se așează la masa de scris. Varujan Vosganian are toate datele unui artist care-și face religie din refuzul faptului împlinit”.
Îmi îngădui să parafrazez sfârșitul poemului cu care începe această minunată carte. Nu se știe dacă nașterea lui Varujan a fost menită să îndrepte o lume greșită, dar Dumnezeu a ales să se numească Varujan, care este numele unei păsări. Ave zborului, Varujan Vosganian! Ave și în Maramureș!
P.S. Astăzi, ora 17, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, din Baia Mare, are loc lansarea volumului de versuri „Neîndemânatic de viu”, de Varujan Vosganian, prim-vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor din România. Despre autor și carte vor vorbi Dana Buzura-Gagniuc, manager al revistei de cultură „Nord Literar,” criticul literar Daniela Sitar-Tăut, universitarul și poetul Gheorghe Mihai Bârlea și Gheorghe Pârja, președintele Reprezentanței Maramureș a Uniunii Scriitorilor din România.
