La nunta Europei

Când am aderat la Uniunea Europeană, am tratat evenimentul ca unul important în contextul istoric actual. Am exclamat atunci: suntem la porțile Europei! Ne așteptam la schimbări, emoții, șocuri. Și nu au întârziat să apară. Unele firești, altele aberante pentru felul nostru de a fi. Ne-am privit într-o oglindă mai mare și am văzut cum arătăm. Pe alocuri, am fost uimiți și ne-am pus întrebări, pe care până acum nici nu le-am visat. Ne-am convins, cei mai mulți dintre noi, cale de întoarcere nu există. Trebuie să ne convingem noi pe noi că, dacă rămâneam la porțile Europei mare ispravă nu era. În acest anturaj cu războaie chiar era periculos să fii stingher prin lume. Oricum speranța de mai bine este mai mare pentru cei din interiorul cetății decât pentru cei rămași afară. Teoria că suntem vechi europeni este adevărată, până la nivelul sufletului.
Dacă ne uităm în istoria nu prea îndepărtată, Europa de Răsărit și Balcanii au fost pentru unele țări din Occident teritorii destinate schimbului geopolitic. Ce altceva a fost Diktatul de la Viena pentru istoria României? Dar răpirea Basarabiei și a Bucovinei? Apoi, războaiele absurde care au antrenat în jale și moarte această zonă stau mărturie tristă. Un fost cancelar german, aflat la București, ne calma neliniștile că în Europa Unită tinerii nu vor mai muri pe front. Măgulitoare viziune, care acum are multe întrebări. Războiul din Ucraina a dat peste cap optimismul fostului cancelar. Sunt uciși și români din Ucraina. Stă mărturie un cimitir nou la Cernăuți. Dar Uniunea Europeană trebuie privită cu multă luciditate în devenirea ei. Dacă avem păreri despre Uniunea Europeană asta nu înseamnă că-i suntem împotrivă.
Dramaturgul român Matei Vișniec, trăitor la Paris, spunea că Uniunea Europeană este singura utopie care ne mai rămâne. Construcția ei a fost mai rapidă decât răbdarea occidentalilor de a ne cunoaște pe noi, cei care veneam la nunta Europei. Și în ziua de astăzi sunt convins că va mai trece multă vreme până cei din Vest vor înțelege geografia, istoria și mai ales mentalitatea noastră. Nu de puține ori suntem somați să ne schimbăm. Să adoptăm decizii răzlețe de la Centru. Aici, mi se pare că este baiul! Că noi manifestăm neliniști, prudențe, iar unele țări din Uniunea Europeană ne tratează ca națiune de mâna a doua. Constat cu regret că nu au răbdare să ne descifreze ca popor în istorie, ci doar cu statutul de țară în corul european actual. Cred că nu funcționăm cu sentimentul înțelegerii din partea celorlalte țări, al descoperirii sufletului poporului român.
Poate vi se pare o naivitate că vin cu această variantă de integrare înțeleasă și sunt prudent față de decizii care nu ni se potrivesc nouă. Cine să ne apere? Românii trebuie să învețe să reacționeze. Adică să le aducă aminte conducătorilor Europei Unite că la aderare ni s-a promis unitate în diversitate! Să nu experimentăm statutul de vasal. Să punem la nunta cu Europa tot ce avem mai bun. Și am dat Europei, dar și altor părți ale lumii, milioane de români. O forță de muncă înfloritoare. Mulți nu se vor mai întoarce niciodată acasă. Că multe sate au rămas cu puțini locuitori. Despre acest fenomen se vorbește mai puțin. Este adevărat că mulți români au învățat lecția lepădării de complexe. Deși avem multe operații pe cord deschis.
Sunt episoade care încă ne țin la porțile Europei. Să ne convingem că nunta cu Europa nu-i o sărbătoare. Petrecerea s-a terminat și a început munca la câmp. Cu soare, ploi și ninsori. Mai nou, bat vânturi ciudate prin Europa Unită. Lui Andrei Cornea, cel mai grav i se pare că Vestul s-a obișnuit să-și relativizeze valorile proprii. Adică libertatea, toleranța religioasă, secularismul, democrația și este scrupulos să respecte valorile altora. Mă raliez unei mai vechi observații, reluată și de Hegel, care spune că civilizațiile nu se prăbușesc decât din motive interne. Inamicii externi, oricât de puternici, nu au spor dacă arborele nu este ros din interior.
Dar cum rămâne cu nunta? Este trist dacă se prefigurează un asemenea orizont. Se adună nori la granițele României. Niciodată nu am înțeles războiul din Ucraina. Care acum are suficiente semne de întrebare. Ne privesc și pe noi, românii. Și nunta noastră cu Europa. Dar despre toate acestea, cu un alt prilej.