Acțiunea de plantare aferentă sfârșitului de an s-a încheiat. Identificarea zonelor, pichetarea, transpunerea pe hartă, lista cu speciile și numărul de arbori s-a făcut în luna octombrie, iar la sfârșitul lunii noiembrie s-a alocat şi bugetul.
În consecință, s-a reușit plantarea a peste 400 de arbori, în diferite zone ale orașului (Str. Pășunii, Bd. București, str. Victoriei, str. Marinescu, str. Serelor, Creșa nr.5, parcarea de pe str. Culturii), parcul Florilor (unde s-a dublat numărul de copaci existenți), parcul Colonia Topitorilor (unde s-a suplimentat numărul de arbori existenți).
”Am avut grijă ca arborii plantați să fie cât mai diversificați din punct de vedere al speciilor. Astfel s-au plantat: castan, tei, mesteacăn, salcâm, nuc, brad, molid, arbore lalea, ginkgo, magnolii (diferite specii), arțar, larice, leylandi, stejar roșu, cireș, carpen, paulownia și cedru” – a spus viceprimarul Pap Zsolt Istvan.