Proiectul “Dăruind vei dobândi” a ajuns spre final în Groşi. Principalul său obiectiv constă în sprijinirea a două cazuri sociale din comună.
”Ne-am bucurat să vedem oameni cu suflet mare care au răspuns pozitiv apelului nostru și care au contribuit la bunăstarea acestor două familii. Unul dintre cazuri este cel al familiei Rajs, doi soți vârstnici, din localitatea Ocoliș. Aceștia locuiau într-o casă veche care era un pericol pentru viața de zi cu zi. Casa prezenta urme de degradare avansată, motiv pentru care nu s-a putut renova. Prin urmare, s-a decis achiziționarea unui container de locuit, dotat cu cele necesare unui trai decent, cei doi soți fiind mutați în noua locuință înaintea sfintelor sărbători. De asemenea, al doilea caz sprijinit în cadrul proiectului este cel al familiei Rus, din localitatea Groși. Stadiul lucrărilor pentru construcția noii case este la faza realizării instalației de încălzire, iar următorul pas este cel de realizare a lucrărilor interioare. Pe această cale, dorim să mulțumim tuturor oamenilor de bine care s-au alăturat acestui proiect și au contribuit la ajutorarea celor două familii” – au spus cei implicaţi în proiect.