Evoluţii interesante în medicină şi nu numai

0
62

Retrospectiva anului 2023 în ştiinţă
NU e nici 2023 anul în care vom avea taxiuri zburătoare, nici măcar coletăria nu va venbi cu drona. Şi nici 2024 nu va fi. N-am gasit soluţia pentru cancer, nici pentru Alzheimer. N-am fost în stare să găsim soluţia de a ne alinia toţi să dăm o pantă mai lină Încălzirii globale. Dar au avut loc în 2023 evoluţii. Şi involuţii majore!
Ianuarie
Se dă publicităţii o meta-analiză asupra implementării măsurilor împotriva încălzirii globale. Reiese că UE are nevoie de măsuri mai drastice, până în 2035, de politici financiare sustenabile care să scoată 87 miliarde de dolari pentru măsuri de mediu. De asemenea, se tot caută măsuri pentru depoluarea traficului aerian, în special biocarburanţi. De asemenea, reiese că distrugerea biodiversităţii din Madagascar va avea nevoie de o perioadă de revenire de… 23 milioane de ani!!! Tot în ianuarie, s-a reuşit teleportarea energiei cu un computer IBM quantum. La fel, s-a dovedit că roboţi de un milimetru pot trece din stare lichidă în solidă şi invers, cu aplicaţii în electronică sau medicină. Alt studiu separat de cel menţionat anterior spune că pe Terra există sufiente rezerve de metale rare şi alte rezerve pentru trecerea de la energia clasică la energia regenerabilă.
Februarie
Un raport al Naţiunilor Unite arată că vom avea 10 milioane de decese anual din cauza viruşilor şi microbilor foarte rezistenţi, până în 2050. Se sugerează un cadru comun de măsuri. Drept exemplu se dau superporcii hibrizi din SUA, ce provoacă mari daune culturilor, după încrucişarea porcilor de crescătorie cu mistreţii. Guvernul american publică o normă internaţională pentru controlul armamentului prin care statele se obligă să folosească inteligenţa artificială în zona militară, din cauza riscurilor, semnată inclusiv de China şi alţii. Alt studiu masiv arată pericolul „singurătăţii sexuale”, riscul dezinteresului pentru sex şi urmările asupra sănătăţii. Ba se vorbeşte şi de studii privind poligamia ca mod de a creşte fertilitatea şi populaţia în ţările dezvoltate. Semn că sunt probleme…
Martie
Un nou mod de a captura dioxidul de carbon şi de a-l transforma într-un bicarbonat de sodiu şi de a-l stoca în apa de mare pare a fi o metodă de trei ori mai eficientă ca cele existente acum. Medicii anunţă o reducere cu 24% a riscului de boli de inimă la femeile care consumă alimente de tip mediteranean. Alt studiu făcut pe jumătate de milion de respondenţi arată încă o dată conexiunea dintre cancer şi alimentele ultraprocesate. La fel, studii medicale confirmă efectul pozitiv al legumelor asupra evoluţiei cazurilor de Alzheimer. Se lansează scrisoarea deschisă a sutelor de oameni de ştiinţă pentru Oprirea experimentelor majore cu Inteligenţă Artificială, laboratoarele AI să oprească toate experimentele cu sisteme peste GPT 4.
Aprilie
Un studiu susţine că o scădere moderată a temperaturii corpului poate extinde durata de viaţă. Nivelul de dioxid de carbon în atmosferă e cel mai ridicat, de 4,3 milioane de ani încoace. Alt studiu confirmă excesul elitelor… în Cape Town, cei mai bogaţi 14% consumă 50% din apa oraşului, în timp ce 62% cei mai săraci consumă abia un sfert. O ciupercă a grâului deja împrăştiată pe toată planeta a devenit imună la toate fungicidele şi ameninţă producţia mondială.
Mai
OMS anunţă pe 5 mai că mult contestatul COVID 19 nu mai e o ameninţare mondială. O nouă modalitate de citire a creierului cu decodare semantică s-a dovedit funcţională, a reuşit să obţină text scris din 16 ore de gânduri, transformând activitatea neuronală în text. Inteligenţa artificială a identificat cu succes persoane cu risc mare de cancer pancreatic cu diagnostice cu 3 ani înainte, folosind doar fişele medicale.
Iunie
Se estimează că 36% din emisiile anuale de CO2 din carburanţi se stochează în miceliul din sol şi in ciuperci. Taurina multblamată din băuturile energizante s-a dovedit, administrată mai multor specii de animale, de a creşte durata de viaţă cu 12%! S-a reuşit crearea unor embrioni umani sintetici, din celule stem, fără nevoia de spermă, dând naştere unor controverse etice, legale, religioase. Până în 2050, numărul de adulţi cu diabet se va dubla, de la 529 milioane la 1,3 miliarde.
Iulie
Primul studiu serios în ce priveşte excesul de pesticide din agricultură arată că anual, 10% rămân ca reziduuri în sol, iar râurile primesc 730 de tone de pesticid anual. India lansează propria navă spaţială spre Lună, a patra naţiune. O îmbunătăţire cu 226% a memoriei la vârstnici a fost observată în urma folosirii difuzării de odorizant noaptea, în camere, preţ de 6 luni. Aparent, simţul olfactiv e legat direct de memorie.
August
Oceanele lumii au ajuns la recordul absolut de temperatură de 20,96 grade Celsius. În Brazilia se descoperă primul hibrid natural de vulpe cu câine domestic. 3967 de paşi zilnic reduce major riscul de moarte prematură, conform unui studiu cu 226.000 de persoane.
Septembrie
Geologii au descoperit cea mai mare rezervă de litiu, într-un crater al vulcanului stins dintre Nevada şi Oregon, conţinând 20-40 milioane de tone. Râurile se încălzesc şi pierd oxigen mai abitir ca oceanele, din 800 de râuri studiate, 87% aveau semnele de încălzire şi 70% pierderea de oxigen, cu riscul pierderii speciilor piscicole din cauza conţinutului redus de oxigen.
Octombrie
Biologi din New Mexico au desoperit o urmă de om veche de 23.000 de ani. SUA anunţă dispariţia definitivă a 21 de specii. University College London anunţă o reuşită, reducerea cu 35% a mortalităţii la cancerul cervical, tratat cu o combinaţie de medicamente ieftine existente pe piaţă, urmate de chimioterapie.
Noiembrie
University of Cambridge anunţă deloc victorios un colaps catastrofic al ecosistemului pădurilor britanice în următorii 50 de ani. Pe 9 noiembrie se face primul transplant de ochi uman, dar pacientul încă nu şi-a recăpătat vederea. Pe 17 noiembrie, temperatura globală depăşeşte cu 2 grade temperatura din perioada preindustrială,pentru prima dată, în ciuda… colocviilor, şedinţelor, tratatelor şi prostestelor…
Decembrie
80 de cercetători din 16 ţări publică un raport asupra nivelurilor de dioxid de carbon, reiese că actualul nivel de CO2 e cel mai mare de 14 milioane de ani încoace…
Ce se anunţă pentru 2024?
Se aşteaptă lansarea raportului oficial despre OZN-uri a proiectului Galileo, al astronomului Avi Loeb. Anul acesta căutăm viaţă şi pe Venus, sonda ajunge prin octombrie. Revista Nature anunţă 11 teste clinice finalizate, gata de a fi anunţate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.