Cinstind, la acest mijloc de ianuarie, 174 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, am constatat că evenimentul nu a fost trecut cu vederea. Multe clișee, dar și suficiente texte profunde, bine articulate, despre viața și opera lui. Deci, încă nu este totul pierdut. În acest context, mi-am adus aminte de drumurile mele basarabene și cernăuțene, de dialogurile cu scriitorii de la Chișinău și Cernăuți. În cărțile mele despre cele două provincii românești am notat mărturii elocvente în acest sens, mi-am putut da seama cum un spirit de anvergura lui Eminescu se poate împotrivi unui imperiu. După cum îmi spunea academicianul Mihai Cimpoi, de la Chișinău, Eminescu a fost și rămâne poetul deșteptării românilor basarabeni, într-o vreme terorizată de istoria impusă de alții. Înstrăinați de propria țară, de propria limbă, obligați în mod metodic și dirijat să accepte forme de împrumut nepotrivite, condamnați la un exil interior de lungă durată, ei și-au proiectat rezervele identitare, speranțele latente, mocnite, în chipul salvator al lui Eminescu.
Am avut șansa să intru în ateliere de pictori și sculptori. Peste tot am văzut portrete, ori busturi care-l închipuiau pe omul deplin al culturii românești. Dacă publicistica eminesciană le-a servit ca busolă doctrinară, poezia lui a echivalat cu ideea de Limba Română. După moartea lui Stalin, în teritoriul dintre Prut și Nistru, opera lui Eminescu a început să fie pusă în circuit public, prin publicarea unor poezii, ori proze. Prin 1989, când ia avânt procesul de renaștere națională în Basarabia, se reeditează poezia DOINA (De la Nistru pân la Tisa/ Tot românul plânsu-mi-s-a) și mai multe articole de doctrină. În ele, românii basarabeni s-au regăsit, și-au limpezit programul de acțiune. Eminescu devine steaua și argumentul pentru oficializarea limbii române, ca limbă de stat, în Basarabia, și revenirea la alfabetul latin.
În marile adunări naționale, în luptele de pe baricade, versurile lui Eminescu au fost un îndemn profetic. Esteticul și criteriul valoric stau sub semnul gândirii marelui poet. Eminescu a fost și un vizionar, total implicat în lupta emancipării naționale, a edificării unui stat unitar și independent. Trebuie spus că viziunea sa asupra României era una istorică. Doar printr-o cultură temeinică se poate ieși la lumină. A fost un dușman neîmpăcat al prostiei, inculturii, imposturii, arivismului, antiromânismului și al dezinteresului față de istorie. Eminescu a fost un vizionar critic, un apostol al trezirii elitelor. Această concepție a fost de mare folos în Basarabia și în Bucovina de Nord. Dincolo de Prut, parte din opera lui Eminescu a fost introdusă în manualele școlare. Și în programa universitară. Eminescu devine soluția salvatoare.
Eseul scriitorului Ion Druță despre Eminescu, poet național, a avut un mare impact în epocă. Apoi, Grigore Vieru, care și-l asumă pe Eminescu ca pe o întoarcere la izvoare. De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece! De la modelul eminescian se revendică Nicolae Dabija, Liviu Damian, Dumitru Matcovschi, Ion Vatamanu, Leonida Lari, Valeriu Matei, ori Leo Butnaru. Și încă mulți scriitori. Basarabia a dat unul dintre cei mai valoroși eminescologi, pe academicianul Mihai Cimpoi. Pentru bucovinenii Arcadie Suceveanu, Ilie T. Zegrea, Vasile Tărâțeanu, Grigore Bostan, sau Ștefan Hostiuc, Eminescu rămâne icoana poeziei românești.
Nu voi uita că în Basarabia s-au așezat pe numele lui Eminescu și aluviuni ideologice. Dar generația lui Grigore Vieru îl asociază cu Poezia, cu profunda gândire națională. Eminescu a devenit contemporan cu scriitorii basarabeni și bucovineni prin suferință. Pentru Nicolae Dabija, Eminescu a devenit o carte care, chiar aruncată în foc, nu arde. Ei nu au uitat ce scria pe drapelul celor întruniți la Putna în anul 1874, la îndemnul lui Eminescu și Slavici: Cultura este puterea popoarelor! Prin Eminescu, Basarabia și Bucovina înstrăinată au păstrat biserica, viața creștină și Limba Română.
P.S. Mă bucur că statuia lui Eminescu de la Cernăuți este neatinsă, deoarece de acest oraș bucovinean este legată o parte din tinerețea lui. Despre Casa lui Aron Pumnul, în care a locuit se mai poate discuta.
