Maramureşenii se grăbesc să facă rezervări pentru vacanţe

0
43

Din cauză că tarifele pentru sejururile în străinătate s-au majorat semnificativ, maramureşenii se grăbesc să îşi achiziţioneze pachetele turistice pentru a fi siguri că nu mai asistă şi la alte scumpiri. Pe primele locuri în preferinţele maramureşenilor se află în continuare vacanţele din Turcia, Grecia şi Bulgaria.
Agenţiile de turism din Baia Mare au fost luate cu asalt de maramureşenii ce îşi doresc să plece la vară într-o vacanţă în străinătate. Sunt cereri mult mai multe faţă de finalul anului trecut. Nu întotdeauna solicitările se lasă şi cu cumpărarea pachetului turistic, dar agenţii de turism spun că vin foarte mulţi clienţi care cer detalii despre sejururile în străinătate. Sunt şi persoane care se interesează de costurile unei vacanţe în România, dar aceştia sunt mai puţini pentru că, în ţară, tarifele sunt mult mai ridicate decât pe plan extern.
Totuşi, creşteri de preţuri sunt şi în staţiunile din afara ţării. De exemplu, în septembrie 2022, la un hotel de 5 stele din Antalya, un sejur costa cam 700 euro, iar acum tariful a ajuns la 1.075 euro. Tot la un hotel de 5 stele, în luna iulie, în Antalya, costul unei vacanţe pentru două persoane se ridică la 2.099 euro.
În topul preferinţelor maramureşenilor sunt în continuare Turcia, Grecia şi Bulgaria.
„Cine e turist de Antalya tot acolo merge. Nu îşi schimbă stilul de vacanţă. În general, sunt căutate destinaţiile unde se poate merge cu avionul din Baia Mare sau din Cluj”, a spus Daniela Grigorescu, reprezentantul unei agenţii de turism din Baia Mare.
Agenţii de turism mai spun că maramureşenii cer detalii şi despre vacanţe în Cipru, Spania, Tunisia sau Egipt. Când vine vorba despre opţiunile pentru România, so­licitări sunt de regulă din partea celor care au vouchere de vacanţă. Doar că sunt mai puţine cereri din cauza preţurilor foarte ridicate.
Maramureşenii s-au interesat de costurile pachetelor turistice pe litoralul Mării Negre. Au existat şi întrebări, dar mai puţine, despre sejururi în anumite staţiuni româneşti: Ocna Şugatag, Sovata, Băile Felix, Vatra Dornei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.