Centrul de Tineret din Baia Mare (str. Culturii nr. 7A) organizează în această seară, de la ora 17, Poetry Night.
„Încurajează-ți gândurile și trăirile să iasă la iveală, învăluite în magia cuvintelor, captate în versuri sau în replici și alătură-te acestei seri dedicate spiritului artistic. Indiferent dacă ai mai participat sau nu, fie că ești un maestru al poeziei sau că de abia a început să cochetezi cu aceasta, la Poetry Night te așteptăm într-un spațiu sigur de exprimare și cu o atmosferă creativă”! – este îndemnul și, totodată, încurajarea organizatorilor pe pagina de socializare.
Cei care doresc să participe trebuie să se înscrie pe pagina evenimentului, iar în cazul în care nu sunt membri ai Centrului de Tineret, formularul poate fi accesat la următorul link: https://forms.gle/3r4ACC6VoZFy4tfJ6