Muzeografii reclamă salariile mici pe care le încasează și cer să li se facă dreptate la fel cum s-a procedat și în cazul altor categorii de personal. Sindicatul din Administrație Maramureș reprezintă la nivel de județ salariații din 4 instituții muzeale: Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară, Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, Muzeul de Științe Astronomice din Baia Mare.
„Este probabil cel mai mic nivel de salarizare din sistemul bugetar, deși desfășoară activitatea și în weekenduri. Fac o activitate pentru oameni, cu multă pasiune, e foarte important să fie motivați salarial” – a spus liderul Sindicatului din Administrație Maramureș, Nicolae Mureșan.
S-au purtat câteva runde de discuții la Ministerul Muncii, iar în 30 ianuarie este programată o nouă rundă de negocieri. Nemulțumirile salariale s-au transmis și din Maramureș, iar muzeografii speră să se găsească o rezolvare și pentru ei.
„Se caută soluții, să se ajungă la o normalitate, la o decență salarială”, a adăugat Nicolae Mureșan.


























