Nu câștigarăm nici cu oltenii

0
83

• Știința Explorări Baia Mare – SCMU Craiova 1-3 (16-25, 25-19, 23-25, 20-25) •

Voleibaliștii de la Știința Explorări rămân fără succes în 2024. În intermediara de miercuri, gruparea aflată pe locul 9 în Divizia A1 la volei masculin a pierdut acasă cu echipa de pe locul 5, SCMU Craiova, scor 1-3 (16-25, 25-19, 23-25, 20-25).
Cu siguranță elevii antrenorului Marius Botea ar fi meritat mai mult de la această partidă, însă s-au pierdut cu firea și au persistat în greșeli când nu era momentul. Elocvent este actul de debut, când gazdele au avut un avans de șase puncte – 14-8, însă au urmat o serie de erori și un blocaj mental care au culminat cu adjudecarea setului de către oaspeți la o diferență exagerată. Localnicii au învățat din greșelile primului set și au dat dovadă de pragmatism în setul secund, controlat de la jumătatea lui și adjudecat cu 25-19. În actul trei, SCMU Craiova a condus în cea mai mare parte, dar spre final băimărenii au avut o răbufnire de orgoliu și au preluat conducerea – 21-20. Balanța a înclinat până la urmă către formația olteană, care s-a impus la limită – 23-25. Băimărenii au încercat, din răsputeri, să-și adjudece setul patru pentru a trimite meciul în decisiv, însă valoarea oaspeților a fost evidentă și Craiova a câștigat cu 25-20, și, implicit, cu 3-1.

• Știința Explorări Baia Mare: Santos 10 p (3 blocaje), Bălăi 4 p (2 blocaje), Catrina 3 p (un as, un blocaj), David 15 p (2 ași, 2 blocaje), Cheagă 1 p, Ramirez Pita 23 p, Bouleau (libero). Au mai jucat: Mesquita Campos, Crișan 2 p, Breban 2 p (ași), S. Dragomir. Antrenori: Marius Botea, Sorin Pop, Gheorghe Socaciu.
SCMU Craiova: Stohr 14 p (un as, 3 blocaje), G. Cuk 10 p (5 blocaje), Encarnacion 9 p (un blocaj), R. Călin 8 p (4 blocaje), Paez 3 p (un as, un blocaj), Culafic 19 p (un as, 4 blocaje), Diaconescu (libero). A mai jucat: Jimenez 8 p (un as). Antrenori: Dănuț Pascu, Claudiu Mitru.
• Au arbitrat: Paul Szabo-Alexi (Oradea) și Bogdan Bărdășan (Târgu Mureș). Observator FRV: Vasile Dușa (Zalău).
Rezultate etapa 14: Steaua București – CSM Arcada Galați 3-1; SCM Zalău – CSM Constanța 3-1; Știința Explorări Baia Mare – SCMU Craiova 1-3; CSU UV Timișoara – Unirea Dej 0-3; CSM Corona Brașov – Rapid București 0-3; Universitatea Cluj-Napoca – Dinamo București (luni, 19 februarie).

Etapa 15

• Sâmbătă, 27 ianuarie: CS Rapid București – CSU Universitatea de Vest Timișoara (ora 13.30); CSM Constanța – CS Universitatea Cluj-Napoca (ora 15); Unirea Dej – Știința Explorări Baia Mare (ora 18); SCMU Craiova – SCM Zalău (ora 18); Dinamo București – CSM Arcada Galați (ora 18).
• Duminică, 28 ianuarie: CSM Corona Brașov – Steaua București (ora 19.30).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.