Proiectul privind amplasarea de “Leagăne ale vieţii”, la un pas de a ajunge în Parlament

0
153

Iniţiativa legislativă privind amplasarea de “Baby Boxes”, acele dispozitive unde ar urma să fie lăsaţi copiii abanadonaţi de mame, imediat după naştere, e tot mai aproape de a fi supusă aprobării parlamentarilor. În această lună se vor pune bazele Comitetului de Iniţiativă Cetăţenească, după care proiectul va fi depus în Parlamentul României.
”Până să ajungă în Parlamentul României, vreau ca acest proiect să fie adoptat în inimile românilor”, a spus preşedintele Asociaţiei „Piciorușele – Little Feet”, Dana Ardelean.
S-au alăturat acestei iniţiative specialişti şi oameni de bine din Baia Mare, Cluj-Napoca, Târgu Jiu, Hunedoara, Botoșani, Vaslui şi Germania. Deocamdată se face promovarea proiectului, urmând ca după constituirea Comitetului de Iniţiativă Legislativă să ajungă pe masa parlamentarilor.
„Cel mai mult m-a motivat durerea pentru copiii aruncaţi la gunoi. În secolul XXI este inacceptabil să fii aruncat într-un tomberon de gunoi. Mă gândesc şi la mamele peste care am pus etichetă de atâtea ori de-a lungul timpului: nu este mamă, e criminală. E timpul, ca naţiune română, să începem să dezlipim acele etichete de pe acele femei aflate în criză şi să mergem înspre ele cu soluţii. Suntem în etapa de a alcătui Comitetul de Iniţiativă Cetăţenească. În februarie va fi constituit comitetul şi depus la consiliul legislativ. Cred foarte mult în acest proiect. Suntem deja câteva echipe în ţară, cât şi în diaspora. Primesc permanent mesaje de la români şi toţi credem în acest proiect”, a punctat Dana Ardelean.
Baby Boxes sunt ”niște dispozitive controlate climatic și prevăzute cu un sistem de alarmă, amplasate în pereții stațiilor de pompieri, ai spitalelor și centrelor rezidențiale. Ele asigură atât păstrarea anonimatului mamei, cât și viața nou-născutului, iar mama dacă se răzgândește poate să îl ia pe micuț înapoi în maximum 6 săptămâni” – a mai spus Dana Ardelean.
Astfel de dispozitive există amplasate în mai multe ţări. Numai în Ungaria, din 2006 până în 2014, au fost salvați 82 de bebeluși, estimându-se că, până acum au fost salvate 130 de vieţi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.