Localitatea Chelința a fost racordată la gaz

0
134

Moment extrem de important pentru localnicii din localitatea Chelința, aparținătoare orașului Ulmeni. Aceștia au posibilitatea de a se racorda, pentru prima dată, la rețeaua de distribuție a gazelor naturale.
„Este o zi importantă pentru localitatea Chelința, aparținătoare orașului Ulmeni. După 25 de ani de când s-au început lucrările de introducere a gazului metan în localitate, pe vremea aceea prin contribuția cetățenilor din sat, fiecare contribuind cu o sumă de bani, însă banii nu au fost suficienți să se termine lucrările, iată că acum am reușit să ajungem la acest moment important când localitatea este conectată la rețeaua de gaz din satul Remeți pe Someș de unde se face racordarea cu rețeaua magistrală”, a spus Lucian Morar, primarul din Ulmeni, la momentul conectării. Practic, demersul a început la finele anilor ‘90, făcut de către un grup de cetățeni și a fost continuat de primărie până în prezent. Administrația a dat asigurări că va continua lucrările și în celelalte sate care nu au gaz, urmând a demara procedurile de licitație pentru extinderea rețelei de gaz și la acestea.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.