În Băiuț, localnicii fără simț civic riscă amenzi

0
28

Cetățenii comunei Băiuț care nu își salubrizează zonele aferente proprietăților, odată cu topirea zăpezii, riscă amenzi din partea autorității publice locale.
„Este necesar să înțelegem că fiecare cetă­țean al comunei, inclusiv persoanele juridice, trebuie să respecte anumite reguli de conviețuire, să se preocupe de curățenia de primăvară, deoarece odată cu topirea zăpezii au apărut și surprizele neplăcute. Conform actelor normative privind salubrizarea localităților și protecția mediului și a hotărârilor Consiliului Local Băiuț, toți cetățenii comunei, inclusiv persoanele juridice au obligația: să curețe și să întrețină șanțurile, rigolele și podețele, văile de scurgere sau pâraiele aferente proprietă­ții; să depoziteze deșeurile numai în locurile special amenajate; să întrețină în stare corespunzătoare clădirile pe care le au în proprietate, anexele gospodărești, curțile și împrejmuirile acestora (în special imobilele aflate în stare avansată de degradare, case dărăpănate); să mențină curățenia parcurilor, piețelor, stațiilor de autobuz, locurilor de parcare, dar și a spațiilor comerciale din apropierea teraselor barurilor (în atenția persoanelor juridice). Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție și se pedepsește conform H.C.L Băiuț nr. 77/2021 cu amendă între 50 lei și 500 lei”, a explicat Cecilia Pintea, viceprimar în Băiuț.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.