Consiliul Județean Maramureș vrea parc fotovoltaic

0
238

Consilierii maramureșeni au aprobat un proiect de hotărâre care vizează realizarea unui parc fotovoltaic. Autoritățile maramureșene au urgentat procedurile necesare pentru a putea depune spre finanțare proiectul ce vizează parcul fotovoltaic.

Consiliul Județean ar urma să fie unitate centrală a proiectului, iar parcul fotovoltaic va deservi instituțiile din subordine, inclusiv casele de tip familial ce țin de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului.
„Vom finaliza toate documentele să putem depune această cerere de finanțare extrem de importantă pentru Consiliul Județean Maramureș, având în vedere că avem deja experiența unui mic parc fotovoltaic la Spitalul Județean unde asigurăm o parte importantă din energia electrică, prin panourile montate în curtea spitalului. Încă de când s-a deschis pe fondul de modernizare această axă, la finele lunii noiembrie, am început să strângem informațiile necesare, facturi de la fiecare instituție subordonată Consiliului Județean, case de tip familial, să determinăm consumul mediu anual”, a informat președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan.
Excepție de la acest proiect vor face instituțiile generatoare de venituri, gen parcurile industriale sau societatea Drumuri și Poduri. Conducerea CJ susține că odată cu realizarea acestui parc fotovoltaic se vor face economii la plata energiei electrice.
„Se poate construi un singur parc fotovoltaic pentru consumul propriu și plătești distribuția. Injectezi în rețea, iar din rețea ajunge acolo unde este nevoie. E un sistem legislativ nou, din 2023 pentru a putea acoperi mai multe puncte de consum, altfel pentru DGASPC ar fi trebuit să facem vreo 50 de proiecte care ar fi consumat mult timp, multe racorduri făcute. Ieșim mult mai ieftin dacă am plăti și energia și distribuția. Cheltuielile neeligibile vor fi acoperite în primul an de funcționare prin economia pe care o vom face cu acest parc fotovoltaic care ne va furniza energie regenerabilă”, a adăugat Ionel Bogdan.
Nu toți consilierii maramureșeni au agreat proiectul. Consilierul Sorin Ilieș este de părere că “e mai eficient consumul direct. Nu sunt pierderi de rețea. Vom avea cheltuieli mari cu transformarea curentului”. Nici consilierul Adrian Filip nu a fost în totalitate de acord, concluzia acestuia fiind: “vom vota și prostia aceasta”.
În cele din urmă, proiectul a fost votat favorabil de consilieri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.