CS Minaur Baia Mare a luat o opțiune serioasă la calificarea în semifinalele EHF European Cup, după ce în prima manșă a sferturilor a trecut, sâmbătă seara, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană, de Bregenz Handball din Austria cu scorul de 37-31 (17-14).
Prima manșă a sferturilor EHF European Cup a debutat sub o notă evidentă de echilibru, cele două adversare mergând cap la cap în primele 10 minute, fiind o perioadă mai mult de recunoaștere și de acomodare pentru fiecare dintre echipe. Minaur, din postura de echipă organizatoare, a arătat mai bine pentru ceea ce a urmat și s-a desprins la trei goluri – 9-6 (14), pentru ca diferența să crească la patru lungimi – 14-10 (20), 15-11 (22) sau 17-13 (30), scorul pauzei fiind însă 17-14.
În partea secundă, mai exact până în minutul 42, vicecampioana României a menținut o diferență constantă de trei sau patru goluri, ridicată la plus cinci în minutul următor – 24-19. Bregenz a redus în minutele următoare handicapul la trei goluri – 26-23 (46), chiar la două la un moment dat – 30-28 (52), 31-29 (53), semn că meciul nu era jucat. Amenințați de o posibilă întoarcere a scorului, dar și de faptul că accederea în semifinale poate fi compromisă, CS Minaur s-a descurcat minunat în ultimele cinci minute. Avantajul băimărenilor a urcat la patru lungimi – 33-29 (56), iar până la finalul celor 60 de minute acesta a ajuns la plus șase – 36-30 (59), 37-31 (60), scor care o aduce pe Minaur în postura de principală favorită la calificarea în semifinalele EHF European Cup.
Returul dintre Bregenz Handball și CS Minaur Baia Mare este programat sâmbătă, 30 martie, ora 19 (ora României).
- Sala Polivalentă „Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 2.000. • Arbitri: Filip Fahner – Lukasz Kubis (Polonia). Delegat EHF: Kyriakos Kaplanis (Cipru). • Aruncări de la 7 m: 4-4 (transformate 4-2; au ratat Mahr și Burger). Minute de eliminare: 8-4
- CS Minaur Baia Mare: Buzogany (7 intervenții, a apărat un 7 m), Terekhov, Al-Khafadji – Vujovic 9, T. Botea 8, Kozakevych 8 (4 din 7 m), Mollino Da Silva 4, Nagy 2, Cumpănici 2, Kotrc 2, Fotache 2, Chiș, Cip, V. Pop, E. Pop, Ardelean. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.
- Bregenz Handball: Kroiss (5 intervenții), Hausle (2 intervenții), Bogojevic – Mahr 11 (1 din 7 m), Schroder 6, Wagner 5, Kotar 4 (1 din 7 m, Kritzinger 3, Munzinger 2, Burger, Dobric, Brombeis, Huber, Ramic. Antrenori: Markus Rinnerthaler, Marko Tanaskovic, Goran Aleksic.