Joi, 28 martie, polițiștii, în colaborare cu reprezentanții Registrului Auto Român, au oprit pentru control 25 de autovehicule.
Pentru neregulile constatate polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, au retras 7 certificate de înmatriculare și au reținut 4 permise de conducere. Valoarea amenzilor aplicate a fost de aprox. 5.000 lei.
În Fărcașa • Accident pe fondul consumului de alcool
Joi, polițiștii au fost sesizați că, în localitatea Colțirea, a avut loc un accident de circulație soldat cu pagube materiale.
La fața locului s-a stabilit că un băimărean, de 52 de ani, care conducea un autoturism dinspre Ardusat înspre Hideaga, s-a angajat într-o depășire, iar la revenirea pe banda de circulație a acroșat autoutilitara depășită.
În urma impactului au rezultat avarii la ambele autovehicule.
Băimăreanul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se continuă cercetările pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
































