Statul va despăgubi comunităţile, pentru pădurile din rezervaţii!

0
74

Până acum, legile în curs spuneau că se despăgubesc doar proprietarii privaţi de pădure, pentru porţiunile de pădure cuprinse în zonele de protecţie totală a rezervaţiilor şi a parcurilor naturale. Şi deşi ar părea logică, să nu plimbe bani “de la Stat la Stat”, decizia a adus prejudicii comunităţilor.

Pentru că pe de o parte, pădurile comunale beneficiau de pază din partea silvicilor, servicii ce trebuiau plătite inclusiv pentru porţiunile respective, pe de altă parte nu puteai atinge un lemn de acolo, fie el căzut sau doborât de furtuni. Se ajunsese inclusiv în situaţia în care se pretindea proprietarilor de stâne ce se aşezau în păşuni montane şi alpine să-şi aducă de jos din sat lemnele necesare pentru foc…
Acum, după Ordinul nr. 167/28.02.2024 al Ministerului Apelor şi Pădurilor, primăriile pot primi compensări pentru pădurile blocate în rezervaţii, subliniem, e vorba doar de cele din zona de protecţie totală. Numai Moiseiul, de exemplu, ne spune primarul Grigore Tomoioagă, va avea de primit 130.000 euro/an pentru pădurile din Parcul naţional Pietrosul Rodnei! Comuna Repedea aşteaptă 500.000 lei/an după pădurile din parcul naţional Munţii Maramureşului, ne spune primarul Ioan Miculaiciuc, iar lista poate continua cu alte şi alte localităţi ce au păduri în proprietate, în rezervaţii. Bani ce pot fi folosiţi pentru a face investiţii în comunităţi sau chiar în pădurile din proprietate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.