Artista Măriuca Verdeș și Grupul Rădăcinilor Străbune, organizează pentru al 11-lea an consecutiv, concertul de pricesne și cântări religioase, “De Florii în satul maramureșean”.
De data aceasta, evenimentul va avea loc în aceeași zi, în două spații diferite, dar cu o semnificație aparte: Muzeul Satului Maramureșean “Mihai Dăncuș” din Sighetu Marmației și Biserica – Monument UNESCO “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Desești. Vor veni oaspeți din Bucovina și din Maramureș pentru a se uni într-un gând în semn de recunoștință și iubire față de Dumnezeu.
De la ora 15, concertul se va desfășura la Muzeul Satului Maramureșean “Mihai Dăncuș” din Sighetu Marmației, iar de la ora 18, cântările religioase se mută la Biserica – Monument UNESCO “Sfânta Cuvioasă Parascheva” din Desești. Sărbătoarea va include participarea unor grupuri vocale, coruri bisericești și interpreți de cântece religioase. Școlile din Maramureș vor fi și ele implicate în acest eveniment.
Rând pe rând prin fața publicului se vor perinda grupul „Flori vicovene” din Vicovu de Sus, județul Suceava, alături de care se va afla și artista Liliana Ursachi, corul „Românașu” al Bisericii Ortodoxe din Coaș, grupul de femei al Bisericii Greco-Catolice din Giulești, coconii Deseștiului, corul bisericii din Finteușu Mare, grupuri de elevi de la Școala Gimnazială Română Germană din Vișeu de Sus, Școala Gimnazială Vadu Izei, Liceul Tehnologic din Ocna Șugatag. De asemenea, vor exista invitate din dreapta Tisei: Ileana Botoș și Ileana Șiman. Nu va lipsi Grupul Rădăcinilor Străbune. La final, cei prezenți vor fi serviți cu sarmale, pancove și cozonac.
„Ne adunăm toți într-un gând să dăm Slavă lui Dumnezeu. Organizăm acest eveniment cu multă dragoste, fiecare se implică voluntar, contribuim cu ce e nevoie”, a punctat artista Măriuca Verdeș, sufletul acestui eveniment organizat din inimă pentru inimile semenilor.

























