După ploi, mai ales odată cu încălzirea și topirea zăpezilor, revin în atenție cascadele din Maramureș. Județul nostru e incredibil de generos în materie de căderi de apă. Am revenit la câteva dintre ele, recent, cu observația că unele se lasă greu de găsit. Altele sunt temporare, au ceva de zis/arătat ACUM, la vară devin istorie, ca să reapară maiestuoase la prima ploaie majoră!
Paradisul cascadelor
De departe, cel mai propice loc pentru a vedea cascade în Maramureș e traseul Firiza-Blidari – Poiana lui Dumitru, unde, pe un areal nu foarte mare, ai o mulțime de căderi de apă. Săptămâna trecută le-am trecut în revistă. Înainte însă, amintim cascadele artificiale făcute de o parte și de alta a acumulării Firiza, pentru oprirea vitezei apei, atât la Corneșița – dincolo de lac cât și dincoace, la drum. Apoi, o cascadă frumoasă mai este pe traseul spre Izvoare, pe Valea Neagră, plus alte 2-3 grohotișuri interesante.
Dar dacă pornești de la Blidari în sus, ai ce vedea, după o zi de ploaie. Prima, în dreptul microhidrocentralei, este cascada Blidari, la doi pași, ce arată ca o rochie de oșancă, înfoiată uneori. Urci și dai, mai jos de drumul forestier, de cascada Ștur, frumoasă tot timpul anului. Apoi, înainte de a vedea următoarea cascadă, tot pe Ștur spre Poiana lui Dumitru, mai dai de 3-4 căderi de apă, temporare. Apoi, în stânga drumului, înainte să vezi alt punct de MHC, dai de așa-zisa Cascadă a Dragostei, cel puțin așa a punctat-o vreun îndrăgostit pe Google Earth. Dar separat de ele, ar mai fi grohotișul cu căderi de apă de pe Valea Ursului, plus altele. Ajunși apoi în Poiana lui Dumitru și mai sus, în Poiana Lungă, ai șansa să găsești flori de primăvară, de la lușcuțe la floarea Paștelui, ieșită exact la timp… acolo, în rest de mult trecută.
Dar nu ne-am mulțumit în periplul nostru de a căuta cascadele în vervă, la o rută, la un traseu. Am urcat și pe Culmea Prelucilor, la Preluca Veche, pentru a revedea de la bază cascada Pișetoarea. Absolut superb, a doua din județ ca înălțime după cea de la Borșa. Atenție la acces, noi am întins funii la coborâre/urcare, mai ales datorită solului alunecos, cu mâzgă. De altfel, pe traseul cascadei am găsit Pleurotus – păstrăvul de fag, ciupercă ce apare normal între noiembrie-decembrie pe fagii bătrâni! Cascada? Delicioasă, cu trei fire de apă ce cădeau la bază și se vărsau apoi în Defileul Lăpușului. Vara, abia de e udă stânca.
Și dacă tot am decis să supralicităm, am urcat în Gutâi. La Cavnic, am regăsit furibundă Cascada Piciorul Cailor, singura din țară ce izvorăște din gură de mină. Mai sunt în zonă grohotișuri și căderi de ape, chiar dacă nu imense. Dar dacă tot am constatat că mai este apă, am decis să urcăm sub Creasta Cocoșului, la cascada Masa de Piatră, și ea temporară. La rândul ei, dispare în plină vară și reapare la ploi majore. Ani la rând am tot ratat-o. Nu și acum. Altă frumusețe ce e păcat de ocolit și de pierdut, în ciuda urcării serioase spre ea. Dar la fel ca la Pișetoarea, cele mai frumoase și mai sălbatice locuri se vor ascunse, se vor căutate. Am făcut-o, a meritat.
Alte ploi, alte cascade?
Am rămas evident cu blancuri, cu breșe în documentare, semn că evident nu avem de unde ști și vedea totul. La următoarea ploaie majoră, deși o dorim pentru sezonul de rafting din Defileul Lăpușului, încercăm să regăsim pentru dvs. alte două cascade temporare, cea de deasupra Sarasăului de pe peretele de andezit ce mărginește Câmpul Tătaru, precum și cea de la Agriș, de deasupra Sighetului și a Vadului Izei. Se numesc Strungi și Ciuroi, ocazie cu care am merita să revedem cascadele Săpânței, Șipot și Custuri.
Prima impresionantă în orice moment al anului, a doua distrusă ca imagine de vecinătatea unei microhidrocentrale. Revenind la ideea în sine, întrebăm și specialiștii.
„Din punct de vedere geologic, cascadele – prin căderea apei – modifică geomorfologic regiunea, exercitând o acțiune de eroziune, formându-se astfel cavități în rocile din albia râului. De asemenea, prin frecare se produce și fenomenul de ionizare a aerului. Cataractele sunt căderi naturale de ape curgătoare peste succesiuni de terenuri abrupte mici (șirag de cascade mici).
În România, cea mai înaltă cascadă este Cascada Cailor, având 100 de metri. Cea mai mare cascadă subterană din România se află în Peștera Găvanului din Podișul Someșan, având o cădere de 52 de metri”.
Interesant, avem și cascade subterane în Maramureș, în peștera de la izbucul Izei, cum avem și grohotișuri ce generează acele așa-zise cataracte, pe văi abrupte din Munții Maramureșului, din ai Rodnei (Valea Rea) sau aceeași Vale Rea din Defileul Lăpușului, ce delimitează cele două sate Preluca.
Nu în ultimul rând, am insistat să vi le readucem acum în atenție, pentru a le căuta și vedea/revedea, în contextul în care ni se anunță, puțin cam panicat, alt an ultrasecetos și cu lipsă de apă. Cu atât mai mult, trebuie văzute acum, în plină splendoare!
