Duminică, 16 iunie sunt programate meciurile tur pentru promovarea în Liga 3, în care sunt implicate cele 42 de campioane județene ale Ligii 4. Partidele vor debuta la ora 18.
Academica Recea, campioana Maramureșului, va avea o misiune dificilă în dubla confruntare cu campioana Bihorului, CS Diosig Bihardioszeg, un adversar cu o pleiadă de jucători experimentați, obișnuiți cu aerul primelor trei eșaloane de-a lungul carierei. Primul meci al acestei duble se va disputa pe terenul campioanei din Bihor.
Cu o medie de vârstă net inferioară, de 22 de ani, jucătorii de la Academica Recea nu sunt speriați de acest aspect, scopul maramureșenilor fiind acela de a repeta performanța din stagiunea precedentă, accederea în eșalonul trei. După cum se știe, vechea și actuala campioană a fost nevoită să renunțe la visul de la acea vreme, o parte a consilierilor locali fiind împotriva participării echipei în Liga 3. Dezamăgirea a trecut, Academica a luat-o de la început cu un lot format 80 la sută din jucători localnici, iar parcursul de la finalul actualei stagiuni a propulsat-o din nou în postura de campioană și în fața unui nou vis. Însă acum totul e diferit, în sensul că formația maramureșeană va înfrunta un adversar mult mai puternic, cu foarte mulți jucători valoroși, Claudiu Codoban, Cristian Cigan, Constantin Roșu, Raymond Lukacs Raul Ember sau Sorin Ban fiind nume exponențiale pentru campioana din Bihor.
Academia Recea a făcut parte din Seria Sud a Ligii 4 maramureşene şi a terminat sezonul regulat pe locul secund, cu 37 de puncte, la o singură lungime în spatele celor de la Progresul Şomcuta Mare. În semifinale, echipa din Recea a dispus tur-retur de Recolta Săliştea de Sus, 4-1 şi 4-2, şi a jucat finala cu Bradul Vişeu de Sus. Mare favorită, Academica a învins la meciul de acasă cu 3-0, iar la revanşă s-a mulţumit cu remiză, 1-1, suficient pentru a fi desemnată campioană.
CS Diosig a câştigat Seria Nord din judeţul Bihor cu un avans de 13 puncte (46 puncte) faţă de contracandidata ACS Szekelyhidi Sasok – Vulturii din Săcueni, iar în faza a doua a campionatului, a acumulat 37 de puncte, cu cinci mai mult decât locul secund, CS Foresta Tileagd.
Lot Academica Recea pentru jocurile de baraj: Andrei Rus, Gheorghe Prodan, Ionuț Săsăran – portari; Cristian Domnița, Darian Sabadâș, George Nemeș, Denis Sabadâș, Paul Rus, Denis Pop, Florin Filip, Paul Mihai Oșan, Paul Vasile Oșan, Alexandru Pop, Flaviu Onțiu, Daniel Groza, Antonio Lung, Mark Parnău, Alin Dragoniciu, Jonathan Muruga, Adrian Tarța, Marius Marincaș – jucători de câmp. Antrenori: Marius Marincaș – principal, Adrian Tarța – secund. Delegat: Marian Sabadâș.
Regiunea 2: CS Diosig Bihardioszeg (Bihor) – CS Academica Recea (Maramureș); CS Silvicultorul Maieru (Bistrița-Năsăud) – Oașul Negrești Oaș (Satu Mare); Vulturul Mintiu Gherlii (Cluj) – CS Barcău Nușfalău (Sălaj).
Ai întrebat și noul primar? Ce zici ?