La Academia Română, Filiala Cluj-Napoca, a avut loc recent, Conferința Națională „Cercetări de teren. Perspective lingvistice și etnografice”. În cadrul mai multor secțiuni, evenimentul a reunit 40 de specialiști din principalele centre academice și universitare din țară.
Din partea Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, manager prof. Lucian Iluț, au participat drd. Corina Isabella Csiszár și Florin Avram. Aceştia au prezentat filmul documentar etnografic „Breb”, realizat în anul 2022 și continuitatea acestuia prin cele 16 filmulețe realizate în satele Breb și Vișeu de Jos, în cadrul proiectului „Old New Villages”, din cadrul Școlii Doctorale de Studii Culturale, de la Universitatea de Vest Timișoara. În prima zi a evenimentului a avut loc și un workshop „Alimentația tradițională – de la perspective științifice și reglementări legislative la oferta comunității rurale”, coordonat de către prof. Univ. dr. Otilia Hedeșan. La acest workshop au participat nume importante precum Acad. Doru Pamfil, Președintele Academiei Române Cluj, prof. univ. dr. Otilia Hedeșan, prof. univ. dr. Narcisa Știucă, dr. Marian Lupescu, cercet. științific dr. Gabriela Boangiu, dr. Diana Mihuț, conf.univ. dr. Alina Lucia Stan, dr. Larisa Prună și alții.
„A fi etnolog înseamnă să îți placă să cercetezi viața comunităților și a oamenilor, să simți felul în care își spun și își reprezintă povestea lor de viață, cum și-o organizează prin ritualuri și gesturi cotidiene, cum comunică, pierd și reconstruiesc sistemul obiceiurilor, în această lume aflată mereu în contrabalansare, între tradiție și modernitate, între religios și social, între sacru și profan. Să fii pasionat în a aduna mărturii vii, atent înregistrate, pentru a putea construi o abordare provocator de vie a unui fapt, a unui obicei. Cercetarea de teren nu reprezintă o muncă deloc ușoară, este necesar să ne însușim obiceiurile locului pentru a le oferi respondenților încredere și un climat sigur, ca ei să se simtă în largul lor cu noi. Pasiunea, dragostea față de țăranul autentic, înțelegerea, atracția față de trecut, observația fină, curiozitatea, deschiderea, dorința de a promova tradițiile sunt atributele unui etnolog”, afirmă etnolog drd. Corina Isabella Csiszár, redactor-şef al revistei Memoria Ethnologica a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș.
Făcând referire la evenimentul de la Academia Română, Corina Isabella Csiszár a adăugat: „am avut șansa și onoarea de a ne întruni într-un cadru academic, pentru a discuta despre munca de cercetare pe teren, metodele aplicate, modalitățile de abordare ale folclorului. Ni s-a reamintit de către specialiștii de valoare ai domeniului, faptul că România de pretutindeni, încă mai are multe de oferit lumii, că acolo unde se vrea și există pasiune, încă se poate cerceta folclor, încă mai sunt multe de descoperit, în pofida vremurilor. Încă se publică activitatea noastră de cercetare în cărți și reviste de prestigiu, încă se promovează cultura populară prin metoda artei audio-vizuale”.