Locuri emblematice. De uitat • Avem amintiri frumoase din Maramureșul deceniilor trecute? Să le uităm!

2
2312

Ne place sau nu, uneori avem de privit înapoi. Vezi un loc, îți trezește amintiri. Revezi un om, o față, trezește amintiri. Baia Mare și Maramureșul au un parfum aparte, teoretic ar merita privit înapoi. Indiferent cât de departe, în istorie.

Numai că, din păcate, factorii de decizie nu văd situația la fel. Le-am aminti c-a trecut vremea asfaltărilor, a panseluțelor. Dacă vor să umble la “Corazon”-ul băimărenilor, al maramureșenilor, ar trebui să se uite puțin la vremurile bune, la locurile frumoase. O mostră? Renașterea com­plexului Stejarul, dintre Satulung și Șomcuta, e o perfectă privire înapoi cu folos. Chit că încă n-am oprit… Hanul Pintea/ Țentea de pe Gutâi la fel.
Culmea, pe alocuri, uitând de câte un loc, se naște o reacție în lanț. Primul exemplu pe care vi-l dăm este Castelul Pocol.

Nu reamintim cine a fost și nici povestea lui. Ba da, e de spus c-a fost singurul român proprietar de mine de aur, într-o țară și o branșă dominată de maghiari, austrieci, evrei, britanici. Casa lui a devenit Casă de Copii, apoi o ruină. Promisă și repromisă spre reabilitare. Interesant, era liberal, era cumva momentul, chiar dacă biografia lui nu e una roz. Am revenit la castel. Pustiu, mizerii, urme de locuire de boschetari. Lângă castel, un bloc. O vecină ne explică…era căminul Casei de copii, odată părăsit centrul, a rămas părăsit și blocul. Mai jos, o școală părăsită. De ce? Păi majoritatea copiilor erau de acolo, cum s-a închis, în scurt timp s-a închis și școala și grădinița, ni se spune. Efect de domino, Butterfly Effect, nu?
Căstănișul Băii Mari e iar un loc emblematic. Odinioară, era civilizație pe dealurile de deasupra Băii Mari. Proprietarii de căstăniș ce culegeau, ori păzeau noaptea castanii de romii ce făceau stoc pentru Sărbătoarea cu același nume. Barăci, corturi, câini, viață. Acum, cu boala castanilor, dealurile sunt părăsite. Cu castanii uscați cu tot. Cărările au dispărut chiar, fie că vorbim de Dealul Crucii sau de al Florilor. Urme de enduro, atât. Efect de domino, părăsire totală.
Izbucul Izei, între Săcel și Moisei, e iar un loc emblematic. Acolo se naște, în mod straniu, râul Iza, ce la rându-i generează o adevărată civilizație maramureșeană. Sus la izbuc însă delăsare. Da, cabana IPEG a fost cumpărată de un proprietar de hotel de lux, pare a avea planuri. Până atunci, stă martor al vremii baraca de la locul de parcare. A fost centru de colectare a fructelor de pădure. Abia stă în picioare. În față e plină de semne și de anunțuri. În spate e ruptă și are clar urme că e toaletă de nevoie. În spatele barăcii e ditamai canton silvic, la rându-i părăsit. Am dormit în el cu decenii în urmă, la opaiț. Frumos loc, păcat de delăsare.
Combinatul chimic Phoenix. Nu de alta, dar am îndrăznit recent să-l revedem ca pe vremea când mergeam la muncă acolo. Să ne reamintim halele, secțiile. Au lucrat mii de oameni acolo, de la băimăreni, la oameni din satele din jur. Emblematic de-i purtau numele clădiri din oraș, echipe sportive etc. Emblematic și util, am mai scris, de aici s-au cărat în vistieria României tone de aur, de argint, de cupru. Acum este o ruină, un loc unde se pot eventual turna filme de război. Sau horror, de groază. A mai rămas turnul, nu de alta, dar a fost făcut să reziste intemperiilor. Dar are deja la bază ape, bălți, nu ne-am mira într-o bună zi să vedem aplecându-se încet simbolul falic al orașului și să se… culce. Să rămână orașul fără… organ. Efect de domino? Acolo e acum un” No man’s land” parcurs numai de romii de la intrare, în căutare de fier. Fer, pardon.

Poate n-ar trebui să iertăm Sighetul din enumerare. Pentru că și el reprezintă istorie, trecut și prezent. Pentru că dincolo de poleială, de centrul rococo, intri în ganguri și găsești leopardul. De la găini la mașini părăsite la depozite de lemne. Sau să-l vedem pe etalonul artistic al Maramureșului, Hollosy Simon străjuind lângă obeliscul Armatei Roșii, de pe care s-a luat (deo­camdată?) steaua roșie și s-a pus acolo, o cruce.
Avem o veste bună însă de la Băile Coștiui, se pare că au început lucrările de reabilitare. Odinioară concurența băilor sărate de la Ocna Șugatag, ele au stat închise din cauza managementului deficitar, dar și cu pretextul alunecării de teren ce a distrus sursa de apă sărată. Să fim serioși, e plin de apă sărată sub Coștiui, poate periculos de multă!
Ceva ne scapă. Ceva ne dă cu virgulă. Nu e obligatoriu să retrăim trecutul, așa e. Faceți-ne prezent! Nu e musai să refaceți ștrandul municipal al Băii Mari, deși ar fi incredibil de simplu, faceți aquaparcuri! Sau lăsați-ne în lacurile existente. Nici Phoenixul sau mineritul nu trebuie repornite, faceți atunci altă industrie! Manufacturi atunci, mici meșteșugari! Băi sărate. Nu trebuie, facem în lacurile sărate. Stați, că-s împrejmuite cu garduri. Și uite așa, nu ne întoarcem în timp 20-30-50 de ani. Ci sute. Înainte de Pocol, de Phoenix, de Hollosy, de băi. Să nu vă amintim că sătenii de pe Cosău și nu numai aveau propriile băi de păcură, ziceau, în vane de lemn, la Feredeauă! Va fi mai greu de găsit copacii seculari din care se făceau vanele, au emigrat în Austria demult…

2 COMENTARII

  1. Multe sunt de făcut! Ar merita să punem și noi mâna ,nu numai să tot criticăm ,că ne râd străinii în nas! Oricum suntem singura țară care uită de tradiții ,obiceiuri și, în special , limba română!!! Nu mai știm să vorbim coerent, corect …….

  2. La intersecția străzilor Crișan cu Horia chiar vis a vis de intrarea la terasa la Fontana există o borna kilometrica din piatra in care este cioplită informația Baia Mare km0. Este tencuita și are scrisă o informație privind reaua de gaz. Cred că merită de pus in valoare, având în vedere vechimea ei și informația pe care o transmite.

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.