Tabără de vară la Planetariul Baia Mare

0
267

An de an, din 2014, în fiecare vară, Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare organizează tabere de știință aplicată, în care astronomia și majoritatea celorlalte științe se întâlnesc și se joacă împreună, povestesc, se laudă cu ce mai este nou, experimentează și visează împreună, în ochii participanților cu vârste între 6 – 15 ani, în serii a câte 4 zile (marți, miercuri, joi și vineri), curs intensiv de știință și distracție la finalul căruia participanții primesc diplome și își continuă vacanța purtând noul bagaj de cunoștințe și amintiri plăcute de tabără!
“În 2024, organizată într-un spațiu dedicat, din proximitatea expoziției parc în aer liber «Sistemul Solar», expoziție 3D unică în România, ce beneficiază și de un amfiteatru generos pentru povești orbitale, TABĂRA DE ȘTIINȚĂ este mai captivantă ca în alți ani, atrăgând mulți tineri ce vor să petreacă timp de calitate și să cunoască mediul înconjurător și cum funcționează universul, pe diverse scale spațiale și de timp”.
“Te invităm, în intervalul 20 iulie – 31 august, să te alături și să crești alături de noi, în tabăra de vară de la planetariu, să îți faci prieteni și să te joci cu instrumentele științifice pe care muzeologul Andrei Avram și muzeografii planetariului le vor pune la dispoziție”, anunță organizatorii.
Pentru întrebări, lămuriri și înscrieri: 004 0362 401 921.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.