Asociația Aeroporturilor din România a întocmit clasamentul cu traficul aerian pe aeroporturile din țară, în luna mai.
Pe aeroporturile din România s-au înregistrat puțin peste 2,2 milioane de pasageri, din care 93% s-au deplasat pe rute externe. Traficul a fost cu 7,78% mai mare decât cel înregistrat în luna mai a anului trecut.
În topul clasamentului la traficul de pasageri figurează Aeroportul Otopeni – 1.394.365 pasageri, Aeroportul Cluj – 271.017 și Aeroportul Iași – 195.916.
În “coada” clasamentului se află Aeroportul Băneasa – 5.074, Arad – 165 și Tulcea cu 27 pasageri. Maramureșul se clasează pe locul 14 din 17, cu 5.403 pasageri, fiind întrecut iar de “rivalul” vecin, Aeroportul Satu Mare, aflat pe locul 13, cu 6.444 pasageri.