Baia Mare ar putea primi bani de la Guvern

0
860

Viceprimarul cu atribuții de primar, Doru Dăncuș, a anunțat că în urma unei întâlniri cu Alexandru Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei Primului-ministru, este posibilă „o alocare financiară pentru municipiul Baia Mare”.
„Am primit asigurări că, în viitorul apropiat, vom beneficia de anumite sume guvernamentale pentru cofinanțări, dar și pentru a acoperi o parte din cheltuielile de funcționare ale aparatului de specialitate. Asigurăm, astfel, buna funcționare a serviciilor publice și concentrăm bugetul local pe finanțarea obiectivelor de investiții importante pentru băimăreni!”, a arătat el.
„În calitate de primar ales, țelul meu este să aduc cât mai multe fonduri în Baia Mare și să pun în linie dreaptă proiectele pe care vrem să le realizăm. În ultimele luni am avut mai multe vizite de lucru în capitală, timp în care am discutat aplicat alături de miniștri, secretari de stat și alți factori decidenți din aparatul guvernamental atât despre provocările cu care ne confruntăm, cât și despre proiectele prin care vrem să dezvoltăm orașul”, mai transmite Doru Dăncuș.
„Băimărenii, maramureșenii sunt oameni care merită mai mult. Vrem și putem să demonstrăm că se poate, iar cu ajutorul unor astfel de oameni, adevărați prieteni ai municipiului Baia Mare, cu susținere la nivel înalt și seriozitate, sunt convins că vom construi orașul pe care ni-l dorim cu toții”, a mai spus el.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.