Aflat într-o călătorie privată în Maramureş, ambasadorul României în Irlanda, Excelenţa Sa, Laurenţiu-Mihai Ştefan, împreună cu familia, au vizitat Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare.
Distinşii oaspeţii au fost întâmpinaţi de directorul instituţiei, dr. Teodor Ardelean, care a făcut o incursiune în istoricul bibliotecii, conducându-i apoi prin spaţiile acesteia. Au vizitat printre altele: Cabinetul memorial „Iosif Herţea”, Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret, Salonul Artelor, iar apoi Sălile de lectură, American Corner, Fondul Documentar al Academiei Române, Serviciul Împrumut carte pentru adulţi, Korean Corner şi Compartimentul Multiculturalia. În urma vizitei, oaspeţii au fost impresionaţi de serviciile oferite de bibliotecă pentru comunitate, arătându-se cuceriţi de covoarele povestitoare, activităţile pentru copii şi expoziţiile de carte ale scriitorilor irlandezi din colecţiile Bibliotecii Judeţene. La finalul vizitei, ambasadorul Laurenţiu-Mihai Ştefan a lăsat câteva impresii în Cartea de onoare.