Acţiuni cultural-sociale, dar şi caritabile la Fest în Vale, la Breb

0
112

Pentru al șaselea an consecutiv, Fest-în-Vale se întâmplă într-un loc idilic, la Breb, promițând participanților, pe lângă muzică bună și activități pentru oameni mici și mari, un weekend de completă deconectare de la cotidianul urban.
Inițiat de Roxana și Florin Vale, doi clujeni mutați la sat în urmă cu 7 ani pentru a restaura și renova mai multe case tradiționale din Breb, festivalul are, în acest an, câteva nume importante, printre care Subcarpați, Moonlight Breakfast, Corina Sîrghi și Taraful Jean Americanu`. Evenimentul se va desfăşura în perioada 16-18 august.
Subcarpați readuc de 14 ani în atenție „tot ce înseamnă tradițional românesc, la granița dintre folclor și ritmuri moderne, promovând (re)co­nectarea la propriile origini”. Moonlight Breakfast este un duo de excepție înființat în 2011 ce propune publicului un nou sound pe care îl descriu ca electro îmbrăcat în nuanţe de soul şi funk „retroelectro”. Corina Sîrghi şi Taraful Jean Americanu` reînvie romanțele și folclorul cu o perspectivă totodată nostalgică și actuală și completează cu vocea ei atemporală piesajul muzical urban.
De asemenea, evenimentul are și o componentă de discuții cu invitați diverși din lumea culturală și de entertainment din România, moderați de Bogdan ”Bob” Rădulescu. Aceștia sunt: Alex Dima, jurnalist ce face parte din echipa bine-cunoscutei emisiuni de reportaje „România, te iubesc”, Oltea Zambori, un profesionist cu peste 14 ani de expertiză în PR, specializat în comunicare culturală (inclusiv pentru festivaluri precum Plai, JazzTM, FITS etc), creatoare a conferinței Linked Culture și Director de Comunicare Timișoara 2023, Antonio Meze, fondator al Meze Audio, companie audio high-end cu sediul în Baia Mare, și Larisa Perde, fondatoare a Șaraimanic, o agenție care readuce în prim-plan muzica lăutărească autentică și care creează concepte, evenimente și ocazii prin care prezintă publicului nu doar artiști, ci culturi întregi.
În cadrul evenimentului vor mai avea loc spectacole de teatru de improvizație, un târg de artizani și creatori de produs, ateliere de coaching și ateliere creative pentru copii, sesiuni de yoga și de sport, atelier de cioplit în lemn şi altele. De precizat că evenimentul are și o latură caritabilă prin vânzarea de picturi la licitația organizată în cadrul festivalului, sumele strânse mergând integral către cauza pe care o susțin: Centrul de zi Micul Prinț din Sighetu Marmației. Biletele la Fest-în-Vale sunt disponibile pe Iabilet şi livetickets.ro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.