Direcția de Asistență Socială Baia Mare (DAS) desfășoară campanii privind respectarea drepturilor copiilor în comunitățile vulnerabile din municipiu și au loc acțiuni de educație pentru sănătate și informare cu privire la începerea anului școlar.
”Părinții primesc informații despre importanța igienei copiilor, pentru prevenirea și combaterea bolilor precum: pediculoza, scabia, boli de piele contagioase, precum și modul în care se pot proteja de acestea. Astfel sunt distribuite produse de igienă persoanelor care trăiesc în condiții ce nu le permit întreținea și păstrarea igienei corporale în parametrii optimi” – arată DAS.
De asemenea, se desfășoară acțiuni constante de planificare, monitorizare și supraveghere a programului persoanelor beneficiare de ”venit minim garantat” la modulul cu dușuri și mașini de spălat.
”Aici beneficiarii pot să facă duș și să folosească mașinile de spălat și consumabilele puse la dispoziție în fiecare zi a săptămânii, inclusiv sâmbătă și duminică, în intervalul orar 8-20” – mai precizează DAS.