PF Daniel „Crucea este semnul biruinței prin puterea Învierii lui Hristos”

0
90

Azi, 14 septembrie, credincioșii ortodocși sărbătoresc Înălțarea Sfintei Cruci. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel, accentuează că „Hristos ne dăruiește putere ca să ne purtăm crucea vieții noastre: crucea încercărilor, ostenelilor, dăruirii de sine pentru a ajuta pe semenii noștri, părinților care cresc copii și îi educă în credință, crucea soților care se ajută unul pe altul și împreună lucrează faptele credinței, crucea monahilor care se nevoiesc în post, rugăciune și pocăință, crucea celor care sunt bolnavi, singuri, orfani, fără de adăpost”.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mai subliniat că: „Crucea aceasta poate fi purtată mai ușor dacă ne rugăm stăruitor Domnului Iisus Hristos cel răstignit și înviat ca să ne ajute. Semnul Sfintei nu este doar o podoabă în biserică, ci este semnul iubirii milostive a lui Hristos față de noi care ne cheamă la iubire față de Dumnezeu și față de semeni”. Patriarhul Daniel a amintit în predica Sa că Mântuitorul Iisus Hristos a acceptat cea mai rușinoasă moarte, cea mai lipsită de demnitate, moartea pe cruce, aceea pe care în antichitate conducătorii politici au rezervat-o sclavilor și tâlharilor.
„El transformă apoi prin Învierea Sa din morți, prin biruința asupra morții, acest instrument de tortură în semn de biruință și de slavă”, crucea devenind „semnul mântuirii noastre, semnul unirii omului cu Dumnezeu pentru a învinge păcatul și moartea”. Potrivit Patriarhului României, „Crucea este ocrotitoarea creștinilor. Este nu doar semnul suferinței celor care au mărturisit pe Hristos, ci este și semnul biruinței prin puterea Învierii lui Hristos care a dăruit mucenicilor această putere de a nu răspunde la ură cu ură și la răutate cu răutate, ci au biruit răutatea prin bunătate și răbdare”.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.