Clarificări privind depozitul ecologic de la Fărcaşa

0
833

Sunt multe întrebări și controverse în jurul proiectului Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor. În acest context, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Ionel Bogdan, aflat la final de mandat, a considerat de cuviinţă să vină cu unele clarificări.
El spune că depozitul de deșeuri din Fărcașa are în acest moment un procent de execuție de 85%, iar odată cu operaționalizarea acestuia, maramureșenii vor plăti cu 30% mai puțin pentru serviciile de salubritate.
„Realitatea este că am preluat SMID Fărcașa în impas, cu lucrări abandonate, fără niciun progres în perioada 2016-2020. M-am apucat împreună cu echipa de treabă. Am făcut documentația în primele luni, apoi am făcut licitația publică (2021-2022) cu multe contestații de la CNSC și până la Curtea de Apel, iar apoi am semnat contractul de proiectare și execuție în 2022. Un an de zile a durat proiectarea și în 2023 constructorul a început efectiv lucrările. Iar acum, după un an și jumătate de lucrări, peste 200.000 metri cubi de pământ relocați, un dig de protecție a primei celule de 37 metri înălțime și multe altele care s-au făcut, pot spune că ne apropiem de final, iar în decembrie, prima celulă de depozitare a deșeurilor din Maramureș va fi gata”, a explicat Ionel Bogdan.
Şeful administraţiei maramureşene mai precizează că în prezent se execută lucrări de sigilare a celulei cu geomembrană impermeabilă, iar peste aceasta urmează a se monta geotextil și geocompozit. De asemenea, drumurile de acces și perimetrale sunt în execuție. Oficialii din conducerea CJ Maramureş au verificat zilele acestea stadiul investiţiei.
„Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) este cel mai controversat proiect din județul Maramureș și sunt optimist în legătură cu finalizarea lucrărilor, astfel încât să beneficiem cât mai curând de acest sistem modern de gestionare a deșeurilor”, a concluzionat preşedintele CJ Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.