Primul eșec! • CSM București – CS Minaur Baia Mare 31-28 (14-11)

0
66

Problemele financiare se răsfrâng și asupra rezultatelor echipei antrenate de Alexandru Sabou. CS Minaur Baia Mare a suferit întâiul eșec al sezonului în deplasarea de la CSM București, 31-28 (14-11), după o prestație neconvingătoare, așa cum au fost și precedentele trei jocuri din Liga Zimbrilor.
Pe un fond de joc modest al băimărenilor, CSM București a controlat partida de la un capăt la altul, iar la final și-a asigurat al doilea succes stagional fără emoții.
Echipa din capitală s-a desprins pe tabelă încă din start – 5-1 (10), iar pe parcursul primei părți distanța s-a mărit până la șase lungimi – 14-8 (27). Maramureșenii au marcat trei goluri la rând și diferența s-a micșorat la jumătate – 14-11 (30).
Momentele bune din finalul primei părți au continuat și în debutul reprizei secunde, Minaur apropiindu-se la un singur gol – 15-14 (36), 16-15 (39), dar în minutele următoare nu există inspirație pentru a egala sau chiar a prelua ostilită­țile. CSM București nu vrea să irosească ocazia unei victorii și pune iarăși o distanță de trei goluri – 18-15 (41). În ultimele zece minute nu mai contăm deloc, prilej pentru trupa din capitală să se desprindă decisiv – 28-22 (54). Relaxați, bucureștenii nu mai forțează în secvențele de final și băimărenii reduc ecartul până la trei lungimi – 31-28.
În ciuda eșecului, remarcăm evoluția excepțională a interului stânga Tudor Botea, care a marcat 9 goluri, unul dintre ele, cel din ultimele două secunde ale primei reprize fiind fenomenal, o minge catapultată în vinclul porții de la 14 m. Doar că George Buricea nu a avut ochi pentru o convocare la echipa națională, cum nu și-a îndreptat atenția nici către căpitanul Robert Nagy, preferând să convoace opt jucători de la CSM Constanța, club unde Georgică este antrenor. Obiectiv tehnician, ce mai!
Sala “Apollo” din București. Spectatori, aproximativ 150. Arbitri: Alexandru Constantin (București) – Laszlo Gal (Harghita). Observator FRH: Ștefan Ciurea (Craiova). Aruncări de la 7 m: 6-2 (transformate: 6-1; a ratat Kozakevych). Minute de eliminare: 8-8.
CSM București: Petrila (10 intervenții), Șimanski (a apărat un 7 m) – Oancea, Mihalcea 6 (toate din 7 m), Dumitrana 2, D. Voica 2, Dodica 3, Rotaru 4, L. Caba, Nica 2, Nedea, Nantes 7, Onyejekwe 1, Chiratcu 2, Duță, Dascălu 2. Antrenori: Eliodor Voica, Bogdan Voica.
CS Minaur Baia Mare: Terekhov (5 intervenții), Al-Khafadji (3 intervenții) – T. Botea 9, Vujic 4, Nagy 3, Dahlin 3 (1 din 7 m), E. Pop 2, Mollio Da Silva 2, Fotache 1, Vujovic 1, Kotrc 1, Kozakevych 1, Burzak 1, Vl. Pop. Nu au jucat: Racolța, Dobra. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.