• Amenzi substanțiale și lemne confiscate
În perioada 23 – 27 septembrie, polițiștii Serviciului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Direcției de Ordine Publică, împreună cu polițiști din cadrul inspectoratelor de poliție județene Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Neamț și Suceava, au efectuat controale la 6 agenți economici cu obiect de activitate în domeniul forestier și în 22 partizi silvice, de pe raza județului Maramureș.
Activitățile au vizat prevenirea și combaterea tăierilor fără drept de arbori din fondul forestier național, precum și verificarea respectării dispozițiilor legale de către agenții economici pe linia achiziției, depozitării, prelucrării și comercializării materialelor lemnoase.
În urma controalelor, au fost constatate 6 infracțiuni de tăiere fără drept de arbori, furt de arbori, transport materiale lemnoase în volum de peste 10 mc, fără documente specifice de transport și fals informatic. Totodată, s-a constatat un volum total de 32,37 mc provenit din tăieri fără drept de arbori, cu o valoare de aproximativ 13.000 lei. În toate cazurile s-au întocmit dosare penale și se continuă cercetările în vederea documentării activității infracționale.
Pentru abaterile constatate s-au aplicat 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 130.000 lei. Ca măsuri complementare s-a dispus confiscarea a aproximativ 470 mc materiale lemnoase.