Premieră la Teatrul Municipal Baia Mare: Omul Pernă

0
96

La Teatrul Municipal Baia Mare, azi, 12 octombrie, de la ora 19, va avea loc premiera spectacolului „Omul Pernă”, de Martin McDonagh, regia Andrei Han, traducerea Eugen Gyemant, scenografia Mihai Vălu, mișcare scenică George Pop.
„OMUL PERNĂ îmbină inteligent comedia cu macabrul, naivitatea și cruzimea, într-un amalgam de senzații contradictorii din care transpare ideea că lucrurile nu sunt totdeauna ceea ce par a fi, că există multiple fațete ale realității, iar adevărul se lasă cu greu descoperit de cele mai multe ori… Suntem martorii unei realități în care ficțiunea deține rolul dominant, într-o țară dictatorială imaginară. Ce se ascunde în spatele unor povestiri noir? O copilărie nefericită, părinți devianți, relații tensionate? Cum sunt exorcizați demonii interiori și cum ies la suprafață în viața de zi cu zi ? Acestea sunt întrebările la care spectacolul „Omul Pernă” încearcă să răspundă”, afirmă regizorul Andrei Han.
Din distribuția spectacolului fac parte: Eduard Bîndiu, Alex Macavei, Rodica Pașca, Cătălin Mocan, Wanda Tamas, Ioan Costin, Carmen Ghiurco. Spectacolul se joacă la Sala Studio. Nu este recomandat persoanelor cu vârsta sub 14 ani. Prețul unui bilet, la premieră: 30 lei. Următoarele reprezentații sunt programate joi, 17 octombrie, ora 19 și miercuri, 23 octombrie, ora 19.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.