Sindicaliştii acuză Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania de ilegalităţi în cheltuirea banilor publici şi decizii părtinitoare

0
3796

Scandal la Ansamblul Folcloric Naţional Transilvania. Sindicatul Angajaţilor din România, care numără 60% din salariaţii celebrei instituţii de cultură, a scos la iveală mai multe probleme care se accentuează pe zi ce trece în cadrul ansamblului.
De altfel, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş (ITM) a fost declanşat conflictul de muncă, iar liderii de sindicat sunt decişi să ceară la Prefectura Maramureş convocarea comisiei de dialog social pentru a prezenta situaţia din instituţia de cultură. De cealaltă parte, managerul Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania, Iuliana Dragoş, susţine că toate aceste acuzaţii nu sunt reale şi că există un anumit interes la mijloc din partea celor care au lansat aceste afirmaţii.
„În ultimii 19 ani, Ansamblul Folcloric Național Transilvania a fost condus precum un veritabil SRL de garsonieră. Această instituție emblematică pentru județul Maramureș, care în trecut era un real etalon și un model din care se inspirau ansambluri de renume din țară, a ajuns azi în situația de a fi o simplă <vacă de muls> a actualului manager și a clicii politice care gravitează în jurul acestei persoane. Instituția a ajuns în pragul imploziei, scindările interne, deciziile manageriale părtinitoare, subiective și lipsite de echitate socială au dus la instalarea unei situații vehemente și ferme de nemulțumire în rândul salariaților Ansamblului. Promovările, recompensele materiale, selecțiile pentru turnee internaționale nu mai au nicio legătură cu principiile care țin de meritocrație, obiectivitate sau profesionalism, acestea se fac prin voința supremă a unei singure persoane, care recompensează angajații strict pentru servilism și obediență chioară”, susţin sindicaliştii.
Sindicatul Angajaţilor din România care face parte din Blocul Naţional Sindical a mai semnalat că a solicitat inițierea procesului de negociere colectivă a unui nou Contract Colectiv de Muncă la nivel de unitate. Deși instituţia de cultură are 50 de angajați și era obligată să negocieze periodic un Contract colectiv de muncă, acesta lipsește cu desăvârșire de peste 10 ani de zile.
„Acum, deși inițiat procesul de negociere colectivă, managerul Ansamblului Folcloric Național Transilvania (n.r. Iuliana Dragoş) a refuzat să se prezinte la ultima ședință de negociere colectivă și de atunci atât domnia sa, cât și reprezentanții sindicatului de casă, refuză încheierea procesului de negociere și semnarea unui Contract Colectiv de Muncă, atât de necesar pentru normalizarea relațiilor de muncă din instituție”, mai precizează liderii Sindicatului Angajaţilor din România.
Pe de altă parte, sindicaliştii vorbesc de ilegalităţi în ce priveşte cheltuirea banului public, arătând că în cercuri închise conducerea instituţiei de cultură se laudă cu susţinerea politică, având în vedere rezultatele alegerilor locale din judeţ.
„În prezent, suntem nevoiți să reclamăm public comportamentul și acțiunile managerului instituției, să reclamăm public toate neregulile constatate de noi și sesizate instituțiilor abilitate ale statului care au ales să le ascundă sub preș, ba mai mult au oferit soluții de acoperire ale ilegalităților constatate. Ilegalități care țin de cheltuirea banilor publici din bugetul instituției, de relațiile de muncă, de abuzurile managerului, de contractele cu anumiți colaboratori /amanți absolut păguboase încheiate, dar și de găurile financiare din bugetul instituției. Toate acestea fiind constatate atât de ITM Maramureș, cât și de Corpul de Control al Consiliului Județean Maramureș care a petrecut luni de zile analizând documentele financiar – contabile ale instituției”, se mai precizează în adresa sindicatului.
Sindicaliştii au mai precizat că se vor folosi de toate pârghiile legale pentru ca problemele să fie soluţionate. Între timp a fost declanșat al doilea conflict colectiv de muncă din acest an de la nivelul instituției, și de data aceasta „sperăm că atât ITM, cât și Consiliul Județean Maramureș să depășească interesele de partid și să dispună măsurile legale”.
Managerul Ansamblului Folcloric Naţional Transilvania, Iuliana Dragoş, a declarat pentru Graiul Maramureşului că în ce priveşte negocierea contractului colectiv de muncă, discuţiile trebuie să se poarte între administraţie şi cele două sindicate: Transilvania Art şi Sindicatul Angajaţilor din România. Ea a mai arătat că deja au fost 4 întâlniri pe această temă, dar că sindicaliştii refuză prelungirea documentului, or în vederea negocierii unui alt contract nu există timp pentru că instituţia e implicată în mai multe activităţi care necesită pregătire intensă. În privinţa celorlalte acuzaţii, managerul ansamblului afirmă că acestea trebuie demonstrate şi că realitatea este diferită de ceea ce invocă sindicaliştii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.