Victorie fabuloasă pe terenul vicecampioanei

0
115

Rapid Bucureşti – CS Minaur Baia Mare 23-24 (13-12)
CS Minaur Baia Mare continuă să uimească în Liga Florilor şi a ajuns la a şaptea victorie din opt meciuri. Şi nu orice victorie! Conturată în detrimentul vicecampioanei Rapid Bucureşti, chiar în Sala Giuleşti, duminică seara, scor 23-24 (13-12). Trei puncte extraordinare, în condiţiile în care Andrei Popescu şi stafful său nu au putut conta pe Quintino, Spugnini, iar Lundback a fost folosită în ultimele secvenţe.
Debutul de joc ne aparţine şi conducem cu 1-3 după primele şapte minute. Minaur nu se descurcă la fel de bine şi în următoarea perioadă, Rapid profită de jocul puţin mai nefast al maramureşencelor şi se distanţează la cinci lungimi – 10-5 (17). E şi rândul băimărencelor să înscrie goluri consecutive şi scorul se strânge spre finalul reprizei – 10-9 (22). Avantajul fragil al giuleştencelor se consemnează şi la finalul primelor 30 de minute – 13-12, semn că partida este departe de a fi jucată.
Minaur începe şi partea secundă la fel de convingător ca şi debutul de meci – 13-15 (34), după care întâlnirea decurge spre un echilibru aproape perfect, înregistrându-se egaluri la 15 (36), 17 (39), 20 (47), sau 22 (55). Două goluri marcate de Cazanga (58 – 7 m) şi Pavlovic (59) dinamitează finalul de partidă, dar şi premisele unei mari surprize. Ceea ce se şi întâmplă până la urmă, golul înscris de Kouyate fiind insuficient pentru ca Minaur să mai scape o victorie atât mare, cu toate că Marta Lopez are şansa egalării, risipită de Yulyia Dumanska, care are o intervenţie magnifică, la fel cum au fost şi celelalte 14. Yulyia a făcut o partidă fabuloasă, a citit foarte bine aruncările adversarelor, iar victoria i se datorează într-o proporţie covârşitoare. Merite incontestabile au şi restul coechipierelor, precum şi stafful tehnic, care a pregătit partida de o manieră impecabilă, în special pe faza de apărare, acolo unde credem că s-a şi făcut diferenţa.
• Sala “Rapid”. Spectatori, aproximativ 300. • Arbitri: Adrian Manafu (București) – Dan Pavel (Buzău). Supervizor: I. Enache (Brașov). • Aruncări de la 7 m: 6-2 (toate transformate). Minute de eliminare: 10-8.
• Rapid Bucureşti: Șandru (5 intervenții), Duijndam (2 intervenții) – Gonzalez Ortega 1, Gorșkova, Buceschi 1, Kassoma 2, Lopez Herrero 2, Kouyate 2, Korsos 9 (6 din 7 m), Ostase, Fernandez Fraga, Hernandez Serrador, Polman 1, Janjusevic, Raicevic, Ristovska 5. Antrenori: David Ginesta Montes, Florin Ciupitu.
• CS Minaur Baia Mare: Dumanska (15 intervenții), Mihiș – Ianăși, Galinska, Vukajlovic 1, Damian 3, Da Costa 1, Romaniuc, Woller 1, L. Popescu 1, Cazanga 8 (1 din 7 m), Terciu, Lundback, Tatar 3, Spugnini Santome (nu a jucat), Pavlovic 6 (1 din 7 m). Antrenori: Andrei Popescu, Raul Fotonea, Daniel Apostu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.