Necesară subliniere…

0
139

Eveniment remarcabil la 31.10.2024, prin lansarea la Centrul Militar Județean „Șișești – Maramureș în vâltoarea istoriei”, remarcabilă carte a tot atât de remarcabilul ei autor, Gavril Babiciu.
Despre desfășurarea și importanța lansării și apariției cărții a scris, dar a și vorbit cu elocință, extrem de convingător, poetul, binecunoscutul și unanim apreciatul om de cultură, Gheorghe Pârja. Ar fi de prisos ca subsemnatul să afirm ceva în plus despre conținutul cărții.
Ca prieten și coleg cu Babiciu Gavril, cititor convins al celorlalte scrieri ale lui, precizez doar că „Șișești – Maramureș în vâltoarea istoriei” am citit-o în toată această vară 2024 și încă o mai citesc, de fapt, recitesc unele pagini insuficient cristalizate. Ce vreau să spun în esență este că la cele 466 de pagini, cartea are 1237 de subsoluri. Acestea (subsolurile) sunt completări, explicații suplimentare la momente istorice, personalități, documente etc, care solicită suplimentar autorul atât pentru găsirea și enunțarea, interpretarea acestora, cât și încadrarea în epoca istorică descrisă. Apreciez meticulozitatea, determinarea, exigența autorului de a prezenta cititorului tot ce e necesar pentru informarea sa deplină.
Deopotrivă, apreciez efortul lui Gavril Babiciu de a scotoci, desprăfui probabil multe documente de arhivă, nu doar din România, ci și din Ungaria, Austria, Slovacia și Ucraina, după câte am constatat eu din citirea acestor subsoluri.
Într-un cuvânt, acestea (subsolurile) dau concretețe cărții, istoriei Șișeștilor, Maramureșului, locuitorilor acestor meleaguri, descrise de autori pe epoci istorice.
Ar mai fi ceva în plus? Da, către autor: „Tot mai citesc măiastra-ți carte… pentru că nu o știu pe dinafară”… Apropo de Vlahuță către Eminescu (păstrând proporțiile, adaptarea și… timpul).
Gheorghe NEAG

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.