• CS Minaur Baia Mare – CSM Constanța 26-21 (14-10) •
Prestație formidabilă a CS Minaur în etapa 10 a Ligii Zimbrilor. Băimărenii au învins, sâmbătă, în Sala Polivalentă „Lascăr Pană”, în derbyul cu CSM Constanța, 26-21 (14-10), și s-au desprins de rivală la cinci puncte.
În ciuda tuturor dificultăților, financiare și a subțirimii lotului, formația antrenată de Alexandru Sabou a demonstrat caracter și că se poate mobiliza mai ales în momentele dificile. După plecarea lui Stevan Vujovic, Minaur a mai primit o lovitură în această săptămână, Artem Kozakevych s-a accidentat și a completat lista indisponibililor pe care se mai află Stefan Vujic, Lucas Sabou și Tomas Cip. Și așa se face că Minaur a făcut un meci mare, a bătut Constanța fără emoții, după o evoluție în care apărarea a funcționat perfect, iar atunci când defensiva a fost surprinsă, a ieșit la rampă portarul Anton Terekhov. În atac a excelat Tudor Botea, jucător care traversează o formă extraordinară, însă de remarcat și inteligența lui Gabriel Cumpănici și Erik Pop.
Derbyul a fost echilibrat până la scorul de 10-9 (25), iar în ultimele cinci minute din prima parte, Minaur s-a desprins la patru lungimi – 14-10. Lucrurile s-au dovedit și mai simple în partea secundă, când băimărenii au jucat la cel mai înalt nivel posibil, și cu un joc încântător au ajuns să conducă și la zece goluri – 24-14 (52). Odată rezolvate punctele, în finalul meciului antrenorul băimărean și-a permis să dea minute și celorlalți jucători, inclusiv oferindu-i debutul juniorului Dragoș China (17 ani), jucător ce provine de la Academia Minaur.
Sala Polivalentă “Lascăr Pană”. Spectatori, aproximativ 1.300. Arbitri: Gabriel Badiu – Ioan Barbu (Cluj-Napoca). Supervizor: Ioan Ciobanu (Bacău). Aruncări de la 7 m: 5-0 (transformate: 3-0; au ratat: Botea și Dahlin). Minute de eliminare: 8-8.
CS Minaur Baia Mare: Terekhov (13 intervenții), Al-Khafadji (o intervenție) – Nagy 2, Chiș, T. Botea 9 (2 din 7 m), Racolța, Cumpănici 2, Dahlin 3, Kotrc 3, Dragoș China, Burzak 1, Vl. Pop, E. Pop 3 (1 din 7 m), Mollino Da Silva 3, Fotache. Antrenori: Alexandru Sabou, Mihai Bușecan, Ionuț Irimuș.
CSM Constanța: Rusu (4 intervenții), Vasile (7 intervenții) – Ștefan 1, Nistor Ioniță 2, Andrei 1, Chikovani, Ilie 7, Aliokhin, Căbuț, Buzle 2, Mourino, Nikolic 3, Szasz 4, Ungureanu, Stankovi, Komogorov 1. Antrenori: George Buricea, Mario Blazevic, Ionuț Pușcașu.































